Un instrument original de colectare de fonduri

Un instrument original de colectare de fonduri
Fundaţia Comunitară Oradea a lansat programul Card Comunitar.

Cardul Comunitar este un instrument original de colectare de fonduri prin care este dezvoltată o colaborare fructuoasă între persoanele fizice, antreprenorii locali și Fundația Comunitară Oradea cu scopul de a implementa proiecte destinate dezvoltării comunității bihorene.

Programul a fost pentru prima dată pus în practică în 2009 de către Fundaţia Comunitară din Odorheiu Secuiesc şi a fost extins mai apoi în alte trei oraşe (Sfântul Gheorghe, Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş). Anul acesta, Oradea, Iaşi, Bacău, Ploieşti şi Ferencváros intră în reţeau oraşelor care sprijină realizarea proiectelor destinate dezvoltării comunităţii locale din resurse locale, prin contribuţia antreprenorilor locali, cu participarea activă a cetăţenilor.

Cardul Comunitar funcționează pe principiul unui card de fidelitate, având însă în plus o componentă comunitară. Unicitatea lui constă în faptul că o parte din sumele pe care deținătorii Cardului Comunitar le cheltuiesc atunci când achiziționează produse sau servicii de la antreprenorii parteneri din program vor fi reinvestite în comunitate.

Pe lângă reducerile pe care antreprenorii le oferă, aceștia se angajează să doneze bani într-un fond comunitar. Fondurile strânse în acest an vor fi utilizate pentru achiziționarea a două defibrilatoare mobile cu comenzi vocale în limba română, care vor fi amplasate în două zone intens circulate din oraș, dar şi pentru organiza evenimente de conștientizare a riscurilor obezității infantile.

Pentru bihorenii interesați să susțină acest program este important ca în primul rând să intre în posesia cardului, iar apoi să-l utilizeze cât mai des, cumpărând de la partenerii locali înscriși în program. Cardurile Comunitare sunt distribuite gratuit tuturor doritorilor. Ele pot fi solicitate prin intermediul formularului online de pe site-ul FCO sau pot fi procurate de la partenerii locali.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase