Un măr a făcut diferenţa

2Comentarii
Un măr a făcut diferenţa
Singurul producător înscris în cursa pentru „mărul în şcoli” a fost descalificat.

Consiliul Judeţean merge pe mâna Derpan Galaţi . Acest intermediar ar urma să ducă mărul în şcolile din Oradea. Aceeaşi firmă care în mod tradiţional a câştigat licitaţiile organizate de CJ Bihor pentru programul „cornul şi laptele”. Licitaţia pentru desemnarea firmei care ar urma să ducă mărul elevilor din şcolile orădene s-a încheiat. Însă termenul de contestare este încă în vigoare. Cel puţin aşa susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Voloşeniuc, care nu a precizat însă care este ultima zi de depunere a contestaţiilor.

Cert este însă că singurul producător înscris în cursă, adică firma din Urvind a fost descalificată. „Nu a avut toate actele la dosar”, spune secundul de la CJ Bihor. „Ceilalţi participanţi la licitaţie, Dorbob şi Dianthus au avut o ofertă de 0, 24 bani/măr, în timp ce câştigătorul licitaţiei a prezentat o ofertă de 0,23 bani/ măr”, spune vicepreşedintele Voloşeniuc. Suma pusă în joc de CJ Bihor pentru măr este de peste 90.000 de euro, bani care în cea mai mare parte vor fi restituiţi de Uniunea Europeană. Scopul programului era, pe lângă încurajarea consumului de fructe în şcoli, şi încurajarea producătorilor locali.

V.B.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor