Un ministru bine ancorat in USL

De Călin Corpaş
Un ministru bine ancorat in USL
Fostul deputat de Bihor, Eduard Hellvig, va fi ministrul Dezvoltării Regionale şi al Turismului.

Guvernul Ponta nu are niciun ministru care să poată fi socotit bihorean. Totuşi, Eduard Hellvig a fost desemnat ministru al Dezvoltării Regionale şi al Turismului, în Guvernul Ponta. Hellvig accede în această funcţie după ce în ultimii ani a fost consilierul lui Crin Antonescu, poziţie de pe care a ajuns secretar general al PNL.

Cu relaţii

Eduard Hellvig are o legătură cu judeţul Bihor, după ce în 2004 a devenit deputat de Bihor pe lista PSD+PUR. Apropiat al lui Dan Voiculescu, Hellvig a fost desemnat de Partidul Conservator euro-observator în Parlamentul European, în 2006-2007. Apoi, în 2008 a candidat din partea PNL Bihor pentru colegiul deputaţial nr. 8 din Oradea. Fără succes, însă.

Ulterior acestei candidaturi, Hellvig a fost tot mai puţin prezent în viaţa publică din Oradea şi Bihor. În schimb, a escaladat treptele Puterii în Capitală. Liderul PNL, Crin Antonescu l-a luat lângă el iar acum a fost nominalizat pentru portofoliul deţinut în guvernele Boc de către Vasile Blaga şi Elena Udrea.

Eduard Raul Hellvig are 37 de ani şi este născut în Zalău. A absolvit Ştiinţe Politice şi Administrație Publică la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997). De asemenea, a urmat studii post-universitare în domeniul securității și apărării, în ţară şi străinătate.

Un alt ministru care, cel puţin teoretic ar trebui să fie apropiat Bihorului, este Ovidiu Silaghi – nominalizat la Ministerul Transporturilor. Silaghi reprezintă PNL Satu-Mare, filială care, susţine senatorul Cornel Popa, are o înţelegere de susţinere reciprocă cu PNL Bihor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !