Un mort şi trei răniţi

7Comentarii
Un muncitor a murit pe loc, un altul a suferit fracturi, unul a fost operat şi altul are leziuni mai uşoare.


ORADEA - Echipajele medicale de
urgenţă din Oradea au fost solicitate la ora
13:42 şi în doar câteva minute
aproximativ 10 maşini de la Ambulanţa Oradea,
Pelican (cu 5 maşini) şi
SMURD (cu 2 maşini) erau deja
prezente la locul tragediei. „Dintre cei trei
raniţi, doi sunt în stare foarte
gravă”, a declarat dr. Hadrian Borcea,
medic-şef la UPU – SMURD Oradea,
în timp ce acorda ajutor medical
împreună cu o doctoriţă de la
Ambulanţă.


„Când am fost chemaţi, am crezut
că e vorba de 20 de victime şi chiar mai
multe”, au declarat pe rând dr. Emil
Boţcău, de la Ambulanţa
Oradea
, dr. Alin Suciu de la Ambulanţa
Pelican şi dr. Borcea.


La faţa locului, sutele de curioşi vehiculau
un număr mult mai mare de victime. La două
ore după tragedie, dr. Borcea şi dr.
Boţcău au reconfirmat decesul unui muncitor
şi trei răniţi.


La ora 19:00, dr. Hadrian Borcea a
declarat că una dintre cele două victime
aflate în stare gravă a fost operată
din cauza leziunilor multiple la abdomen şi torace
(dilacerare de pancreas, ruptură de splină, a
pierdut mult sânge). „Faţă de
acum trei ore starea victimei e stabilă, dar
următoarele ore vor fi foarte critice”, a
declarat dr. Borcea. El a relatat că a doua
victimă evaluată ca fiind în stare
foarte gravă la locul accidentului, are leziuni
mai suportabile la nivelul feţei şi a
ţesuturilor moi. Al treilea muncitor e în
stare mai puţin gravă la examinarea imediat
după tragedie.


Otilia Sandor


Tragedie la Oradea Plaza



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor