Un nou centru de certificare lingvistică

Reactualizat la:
Un nou centru de certificare lingvistică
Institutul Francez din România – Direcția Regională Cluj-Napoca a decis ca, începând din acest an, Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea să devină Centru de examen delocalizat DELF/DALF.

Diploma de Studii de Limbă Franceză (DELF – nivelurile A1, A2, B1, B2) şi Diploma Aprofundată de Limbă Franceză (DALF – nivelurile C1 și C2) sunt diplome oficiale eliberate de Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa, în vederea certificării cunoştinţelor de limbă franceză ale candidaţilor străini. Ele reprezintă şase diplome, corespunzând celor şase niveluri ale Cadrului european comun de referinţă pentru limbi străine, și sunt complet autonome. Astfel, în funcţie de nivelul său de limbă, candidatul se poate înscrie direct la examenul corespunzător alegerii sale. Examenul se adresează atât elevilor, cât și adulților.

„Diplomele DELF/DALF sunt recunoscute internațional și reprezintă un atu pentru viitor atât pentru studii, cât și pentru carieră. Sunt diplome «pe viață», valabilitatea lor fiind nelimitată. Diplomele DELF, nivel A2 sau superior, conferă titularului dreptul de a primi nota 10 la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională (MENCS nr. 5.077/2016), iar diplomele DELF, nivelurile B1 şi B2, sunt recunoscute şi echivalate cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal din cadrul examenului de bacalaureat (OMECȘ nr. 5.088/31.08.2015). DELF B2 permite înscrierea la studii superioare într-o universitate francofonă”, a explicat profesorul de limbă franceză Livia Mircea, de la Colegiul Naţional „Emanuil

Gojdu” din Oradea.
Sesiunea de examene DELF/DALF se organizează în perioada 10-11 decembrie 2016 la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. Înscrierile se fac până în data de 25 noiembrie. Fișa de înscriere se poate descărca de pe site-ul colegiului (http://www.lego.rdsor.ro/delf.html), unde există toate detaliile despre modul de înscriere, Regulamentul examenului și Ghidul candidatului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase