Un nou inceput … dupa 20 de ani

Un nou inceput … dupa 20 de ani
Cu ocazia sărbătoririi zilelor şcolii, la Liceul Teologic Greco- Catolic „Iuliu Maniu”, emoţia şi bucuria au cuprins sufletele tuturor: profesori, elevi, părinţi.

Festivităţile organizate au fost deschise de domnul director Andrei Cristea, care face câteva referiri despre învăţământul confesional greco – catolic din Oradea. Această zi este cu atât mai specială, cu cât se sărbătoresc 20 de ani de la redeschiderea liceului. Prezintă un scurt istoric al şcolii, subliniind importanţa ei în viaţa socio-culturală a oraşului Oradea. Menţionează că în anul 1784 a fost înfiinţată prima Şcoală Normală recunoscută de către Ministerul Învăţământului, iar în 1788 au absolvit primii 45 de învăţători.

Rădăcinile învăţământului greco – catolic sunt adânci în spiritualitatea locală, iar elevii şcolii noastre trebuie să fie mândri că învaţă într-o astfel de instituţie. Personalitatea lui Iuliu Maniu, supranumit „Sfinxul de la Bădăcin”, este evidenţiată de doamna director- adjunct Rodica Mureşan, care subliniază rolul pe care acesta l-a avut în istoria naţională, în învăţământul românesc, dar şi în Biserica Greco-Catolică. Un moment mult aşteptat este premierea elevilor cu merite deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare, din anul şcolar 2011/2012. Programul artistic este organizat de către doamna profesoară Antonia Nica. Elevii şcolii au avut ocazia de a ne încânta şi bucura cu talentul, naturaleţea şi dăruirea lor: interpretare vocală şi instrumentală, dans popular. Prin calitatea interpretării, ei au reuşit să atragă susţinerea şi aprecierea publicului.

În final, PSS Virgil Bercea apreciază activitatea susţinută a profesorilor şcolii, dar şi seriozitatea elevilor care învaţă aici.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !