Un nou număr aniversar al revistei „Familia”

Cel mai recent numar al revistei Familia, cel din septembrie (9/2005), este, la fel ca si cel din luna iunie a acestui an, unul sarbatoresc. Daca la început de vara „familistii” celebrau 140 de ani de la înfiintarea publicatiei, în acest numar se marcheaza cei 40 de ani de la reaparitia revistei în cadrul actualei serii, cea de-a V-a.

Momentul aniversar este punctat cum se cuvine de catre redactorul-sef Ioan
Moldovan, care reafirma în editorialul sau statutul de institutie culturala
al publicatiei pe care o conduce.

Cele patru decenii scurse de la reînnodarea traditiei prilejuiesc o
retrospectiva aniversara, semnata de scriitorul Ion Simut, precum si o consistenta
portie de „restituiri” si treceri în revista a câtorva
dintre debuturile publicistice rasunatoare ale acestei serii.

Nu lipsesc din acest numar nici cronicile literare, semnate de Ioan Moldovan,
Aurel Pantea, Lucian Scurtu, Marius Mihet si Romulus Bucur.

Cronicile de arta plastica si dramatica, plus o parodie semnata de Lucian Perta
închid acest numar de exceptie al singurei publicatii culturale bihorene,
ilustrat cu lucrarile artistului Peter Kalmus.

Valentin Buda