Un nou program pentru medici

ORADEA – Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Bihor îi informează pe medicii de familie că a apărut versiunea a şasea a aplicaţiei informatice utilizate pentru înregistrarea şi centralizarea datelor în cadrul Programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei.

Acesta se află postat pe site-ul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti (SNSPMS). Conform realizatorilor aplicaţiei, această versiune nouă fixează problemele legate de fişierul electronic generat la nivel de trimestru, prelucrând corespunzător chestionarele evaluate şi finalizate între trimestre. „Medicii de familie trebuie să descarce versiunea menţionată de pe site-ul SNSPMS, să creeze o copie de siguranţă a datelor introduse deja, să instaleze noua versiune şi să realizeze centralizările de date aferente trimestrului IV 2007 utilizând versiunea 6 a aplicaţiei informatice”, se precizează într-un comunicat de presă al ASP Bihor.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !