Un orădean care a trăit trei ani cu un bisturiu în corp, uitat de medicii clujeni, dă în judecată statul român la Haga

16Comentarii
Un orădean care a trăit trei ani cu un bisturiu în corp, uitat de medicii clujeni, dă în judecată statul român la Haga
Un orădean care a trăit trei ani cu lama unui bisturiu uitată în corp în urma unei operaţii la coloană a decis să dea în judecată statul român la Tribunalul de la Haga şi cere despăgubiri de 1 milion de euro.

Orădeanul Ionel Nistor, în vârstă 54 de ani, a fost operat în anul 2004 pentru o infecţie la coloană la o clinică din Cluj, însă după operaţie a resimţit dureri în zona operată, iar abia după trei ani a descoperit cauza, lama unui bisturiu uitată de către medici. Astfel, a fost nevoit să aibă o a doua intervenţie, la Bucureşti, pentru a i se înlătura lama de bisturiu din corp.

Prin urmare, orădeanul a depus plângeri împotriva medicului care l-a operat în 2004, Florian Ştefan, la Colegiul Medicilor Cluj şi la Parchet, cerând despăgubiri de 400.000 de euro, însă în instanţă dosarul este încă pe rol. Colegiul Medicilor l-a absolvit pe chirurg de orice culpă. Acesta s-a disculpat explicând că “fragmentul a fost descoperit la distanţă de orice structură vitală sau nervoasă şi local nu prezenta aspect inflamator”.

Din cauza accidentului, orădeanul este nevoit să poarte un corset de plastic pentru a-i ajuta coloana, nu este apt de muncă şi trăieşte dintr-o pensie de handicap. “În ţara mea am fost tratat ca un animal, ultima soluţie este să-mi caut dreptatea la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga“, a declarat Ionel Nistor.

sursa: NewsIn



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor