Un oradean la curtea „Regelui”

3Comentarii
Un oradean la curtea „Regelui”
Are 15 ani şi visele lui încep să se împlinească.

Adrian Boitoş este un orădean care s-a apucat de fotbal cu gândul că într-o zi va îmbrăca tricoul echipei naţionale. Primii paşi i-a făcut la AS Junior 16, apoi a trecut la Juventus Oradea, iar prestaţiile bune l-au propulsat la FC Bihor. Până în această vară, când cariera lui a suferit o întorsătură spectaculoasă. Urmărit de scouterii Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Adrian a fost chemat la un stagiu la Tărlungeni (judeţul Braşov).

Dintre cei 50 de tineri fotbalişti chemaţi, doar trei au făcut pasul spre Academie. Printre ei s-a numărat şi Adrian Boitoş, care i-a impresionat cu calităţile sale pe trimişii „Regelui”, mai ales că e stângaci ca Hagi. Oficialii Academiei au rezolvat transferul de la FC Bihor, iar Adrian nu a avut prea mult timp de acomodare pentru că a fost inclus în lotul pentru turneul „Stelele Estului”, rezervat juniorilor under 16. Campioni naţionali ai României, juniorii lui Hagi au reuşit să câştige competiţia după ce au învins în finală pe Partizan Belgrad, scor 1-0.

Convocat la naţională

Printre cei care au urmărit meciurile s-a numărat şi Cristian Sava, selecţionerul lotului naţional under 16. La mai puţin de o lună distanţă, Sava a trimis convocările pentru meciurile amicale cu Serbia. Printre cei chemaţi s-a numărat şi mijlocaşul orădean de 1,81 m şi 67 kg. În prima confruntare tricolorii au pierdut cu 0-2, iar Boitoş a jucat ultimele 20 de minute. Cu Boitoş integralist, România şi-a luat revanşa în meciul al doilea, scor 1-0. Ascensiunea a continuat şi la Academia Hagi, unde după evoluţii apreciate la juniorii B a fost trimis să joace şi la juniorii A. De menţionat că fiecare grupă de juniori a Academiei are doi antrenori, preparator fizic şi medic.

Acum se află în cantonament cu naţionala pentru dubla confruntare, din 12 şi 14 octombrie, cu reprezentativa Poloniei, meciurile urmând să se dispute la Cracovia. Singurul orădean la Academia Hagi promite să devină un nume cunoscut şi după ce va face pasul la seniori.

T.B.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor