Maşina lui Ervin Koszta, un omagiu adus lui Paul Walker, a primit premiul Top Car of the Show.

De Dan Birta
Reactualizat la:
1Comentariu
Ervin Koszta
Ervin Koszta
Un orădean pasionat de tuning auto a fost premiat cu Top Car of the Show la Auto Moto Tuning Show (AMTS) Budapesta, ediţia a X-a, care s-a desfăşurat în perioada 18 – 20 martie.

Ervin Koszta a luat premiul cu maşina Mitsubishi Eclipse Cabrio. Aceasta este similară cu cea condusă de actorul Paul Walker în primul film din seria „Fast and Furious”.

„Sunt un fan al actorului american, Paul Walker. Aveam maşina cumpărată de câţiva ani, iar după moartea actorului mi-am dat seama că aş putea realiza o maşină în memoria lui, care a fost promotorul mişcării tuning din întreaga lume”, ne-a declarat Ervin Koszta. Orădeanul a adus maşina din Statele Unite ale Americii şi i-a trebuit un an să o modifice pentru a semăna cât mai mult cu cea originală. Unele piese au fost comandate chiar în America, negăsindu-se pe piaţa românească. Modificarea maşinii nu a fost ieftină, dar Ervin este de părere că pasiunea lui merită toate eforturile. Mai ales când eşti şi premiat pentru munca depusă.

Peste 2.500 de maşini

Pentru orădean, AMTS 2016 a fost o reuşită. La eveniment au participat peste 2.500 de maşini din întreaga Europă. „Eu am participat cu Mitsubishi Eclipse Cabriolet, care a fost şi premiată cu Top Car of the Show. Am mai mers cu un Renaul 16 din 1967, complet restaurat, cu un Opel Astra Cabrio, pictat cu modelul din «Fast and Furious» şi cu un BMW Z3, cu tuning exterior şi interior”, a precizat Ervin Koszta.

Pasionatul de tuning spune că mașina este un omagiu adus lui Paul Walker printr-o idee proprie, doar că modelul este cabrio, mai spectaculos când mergi cu maşina decapotată şi cu mai mult succes la public. „Sucesul a fost pe măsură. Au fost mulţi fani ai filmului şi ai actorului, care s-au dezbrăcat şi au pozat cu tricourile inscripţionate cu numele lui Paul Walker, cu data lui de naştere şi data când a plecat dintre noi. Maşina a fost apreciată la maxim, fiind unicat între cele peste 2.500 prezente la AMTS Budapesta 2016”, a povestit orădeanul. O replică a mașinii conduse de Paul Walker în primul film din seria Fast and Furious se găseşte la muzeul Star Cars din Hollywood.

În ceea ce priveşte ediţia din acest an a AMTS Budapesta (el fiind prezent şi la câteva ediţii anterioare), Ervin a observat că de la an la an apar lucruri noi, idei noi, maşini futuriste. „Juriul apreciază felul în care îţi prezinţi maşina, originalitatea, ideea şi tema maşinii, dar şi unicitatea”, este de părere specialistul în tuning auto. Întrebat despre cât de costisitoare este participarea la un astfel de eveniment, Ervin Koszta crede că pasiunea şi hobby-ul pentru tuning auto nu se pot cuantifica.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor