Un orădean şi-a ştrangulat copila

7Comentarii
Un orădean şi-a ştrangulat copila
Orădeanul Jozsef Sz. (22 ani) a fost reţinut de poliţişti şi procurori după ce a recunoscut că şi-a ucis luni la amiază fetiţa de doi ani pe motiv că mama copilului îi stabilise program de vizită o dată la două săptămâni.

După ce au trăit câţiva ani în concubinaj, mama fetiţei l-a evacuat vineri din cauza scandalurilor şi bătăilor. Ca urmare, ieri, în timp ce mama era plecată, a luat fetiţa şi a dus-o în locuinţa părinţilor săi de pe strada Rimanoczy Kalman unde a strangulat-o cu un cablu. Apoi a ieşit în stradă, le-a mărturisit mamei sale şi vecinilor crima şi a sunat la 112 pentru a se preda. Anchetatorii l-au reţinut în faţa casei, unde le-a declarat

„Am omorât copilul fiindcă, dacă eu nu mă pot bucura de el, să nu se bucure nici ea”.

Joszef Sz. a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru audieri şi expertiză psihiatrică

Anunţată de soacră, mama fetiţei a făcut o cădere nervoasă fiind internată de urgenţă la spital.

Cristian Horgos



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor