Un parlamentar costă statul 8000 €/lună

5Comentarii
Un parlamentar costă statul 8000 €/lună
BUCURESTI – O parte din veteranii Parlamentului privesc cu regret spre vremurile când au păşit pentru prima dată pe culoarele instituţiei. Deşi nu aveau la dispoziţie atâtea facilităţi, Parlamentul era mai respectat, iar legile erau votate cu simţ de răspundere.

Erau vremuri grele, spun alesii – se lucra si noaptea, trimiterea unui simplu
fax era un lux, iar mersul cu metroul, o obisnuinta.

"Astazi parlamentarii sunt suparati daca joi la prânz cel târziu
nu pot pleca acasa. În primii ani am umblat cu metroul trebuie sa recunosc.
În fiecare zi", îsi aminteste Marko Bela, presedinte UDMR.

"Parlamentul era mai solid, mai de luat în seama. Lumea nu îsi
mai aduce aminte. Erau si sesiuni de noapte", îsi aminteste, la rândul
sau, deputatul PSD Bogdan Niculescu-Duvaz.

"La început, birourile parlamentare nu aveau posibilitatile financiare
pe care le au astazi. Nu aveam mijloc de transport, ne foloseam de mijloacele
de transport ale prefecturii cand aveam ceva deosebit.Aveam un fax simplu, un
telefon si cam atât", povesteste deputatul PD Ioan Oltean.

Vremea a trecut si vremurile sunt si ele altele. Acum, a fi parlamentar este
un privilegiu. Numai indemnizatia bruta a unui simplu deputat este de aproape
6000 de lei. Daca parlamentarul mai detine si o functie, salariul sau creste.
La toate acestea, se adauga masini la scara, deplasari în tara si strainatate
cu diurne consistente, birou si angajati proprii. În total, întretinerea
unui parlamentar costa statul român aproape 8000 de euro pe luna.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor