Un prefect „perfect”?

2Comentarii
Un prefect „perfect”?
Paul Victor Bobre, secretarul de stat pentru Relaţia cu Prefecturile din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a vizitat vineri Oradea. Acesta a ajuns în Bihor în cadrul unei vizite prin ţară şi a făcut o trecere în revistă a activităţii prefectului Bolojan.

Întrebat fiind de ce a ales tocmai Oradea, Paul Victor Dobre a răspuns „De ce Oradea? Pentru că prefectul Bolojan a făcut un lucru extraordinar într-o activitate în care prefecţii tind să stea deoparte: şi-a îndreptat atenţia spre relaţia directă cu cetăţenii. Sunt absolut impresionat de această performanţă a domnului Bolojan”.

Însoţit de prefect, Dobre a vizitat câteva dintre serviciile în care s-a investit în această perioadă, printre care şi Serviciul de Paşapoarte, cu noul birou de plăţi. Impresionat de cele văzute, Paul Victor Dobre le-a a făcut o promisiune orădenilor: „Sper ca în această vară să reuşesc să îi aduc pe toţi prefecţii României la Oradea, să le prezint ce s-a făcut în acest oraş”.

Sediu jalnic

Totuşi, secretarul de stat nu a avut numai cuvinte de laudă la adresa celor văzute aici. La capitolul minusuri a intrat starea jalnică în care se află clădirea Prefecturii. Oaspetele le-a promis bihorenilor că va rezolva aceasta problemă.

„Din păcate, clădirea Prefecturii arată foarte, foarte rău. M-am angajat faţă de colegii de la Prefectură să renovăm clădirea, pentru ca aceasta să arate ca şi cum ar trebui să arate o prefectură din România”, a declarat Dobre.

Acesta a exclus mutarea lui Ilie Bolojan într-un alt judeţ. „Nu vom face mobilitatea prefecţilor de dragul de a o face. Îl lăsam pe Bolojan să îşi facă treaba bine aici, la Oradea”, a declarat Paul Victor Dobre.

Sergiu Briceag



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor