Un prim pas spre finală! CSM CSU Oradea a câștigat primul meci cu BC CSU Sibiu

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
Un prim pas spre finală! CSM CSU Oradea a câștigat primul meci cu BC CSU Sibiu
Baschetbaliștii orădeni au obținut o primă victorie, pe terenul sibienilor, după o partidă pe care au dominat-o, cu excepția primelor minute, în totalitate.

Începând cu minutul 5, scor 12-13, echipa noastră s-a aflat în permanență la conducere, succesul său fiind din acest punct de vedere incontestabil.

Oaspeții s-au aflat la cârma meciului în primele două sferturi, intrând la pauza mare în avantaj, scor 38-49. Ecartul s-a păstrat și după sfertul trei, scor 50-61 și se părea că orădenii se îndreaptă spre o victorie lejeră. Nu a fost însă așa, pentru că gazdele au reușit să revină în joc, recuperând punct după punct.

Impulsionată de publicul local, BC CSU Sibiu s-a apropiat la o singură posesie scoruri 68-70 (38) și 74-76, când mai erau 46 de secunde, de fiecare dată după un coș de la distanță al lui Paliciuc. Din fericire, Kariniauskas a replicat la rândul său în ambele rânduri.

Jucătorul lituanian a marcat un coș de trei puncte, scor 74-79 când mai erau 25 de secunde, reușita sa contribuind copios la victoria orădenilor. CSM CSU s-a impus în cele din urmă după un final tensionat, luând astfel o primă opțiune pentru calificarea în finala Ligii Naționale.

Echipa noastră a avut o prestație solidă cu precădere în primele trei sferturi și are meritul de a fi rezistat în sfertul patru, după come-back-ul gazdelor. Coșgeterii oaspeților în acest meci au fost Zeno și Richard, cei doi înscriind puncte extrem de importante, care au tăiat în repetate rânduri elanul gazdelor.

Cel de-al doilea meci al semifinalei dintre BC CSU Sibiu și CSM CSU Oradea va avea loc luni, cu începere de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 4.

CASETA TEHNICĂ

Sala Transilvania din Sibiu. Spectatori: circa 2.500

BC CSU Sibiu – CSM CSU Oradea 78-81 (24-28, 14-21, 12-12, 28-20)

BC CSU Sibiu: Brosser 5 (1×3), Cooper Williams 8, Laser 21 (1×3), Kinnard 7 (1×3), Pratt 14 (2×3), Paliciuc 16 (3×3), B. Popescu, Dragoste, Capers 7 (2×3), J. Williams. Nu au jucat: D. Gheorghe, Petică. Antrenor: Dan Fleșeriu. Asistent: Cătălin Vulc

CSM CSU Oradea: Nicolescu 5 (1×3), Denison 9 (1×3), Kariniauskas 9 (1×3), Valeika 4, Richard 17 (3×3), B. Țîbîrnă 6, Mandache 6 (1×3), Lázár, Gajovic 3 (1×3), Zeno 22 (1×3). Nu au jucat: Gavrilă, T. Fometescu. Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Milan Mitrovic, Marius Marinău

Arbitri: Marius Ciulin, Mircea Șerbam Bogdan Podar. Comisar FR Baschet: Raduly Zoltán

Eliminări pentru 5 faulturi: Paliciuc / B. Țîbîrnă

„O victorie meritată”

Antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim, a avut un discurs moderat la finele primului meci de la Sibiu.

„Consider că am reușit să controlăm jocul într-o proporție foarte mare, dar în același timp, am fost aproape să-l pierdem din cauza a șapte minute în care atacurile noastre nu au funcționat. Am greșit cel puțin șase mingi pe contraatac, în situații în care fie am dat mingile în afara terenului, fie i-am pus pe adversari pe contraatac. Până la urmă, am învins și cred că este o victorie meritată, ținând cont de desfășurarea meciului. Nu cred că se poate face vreo predicție cu privire la echipa care va câștiga această serie. Este 1-0 pentru noi și cam atât. Sunt două echipe apropiate valoric și nu cred că terenul propriu este decisiv. Așa cum am învins noi în acest meci la Sibiu, tot așa se poate întâmpla și invers”, a spus Cristian Achim.

Tehnicianul orădean a explicat tactica folosită în acest meci.

„Am ținut Sibiul la nouă recuperări ofensive, ceea ce este important pentru noi. Dacă jucăm pozițional, avem șanse mai mari. Consider că aceasta este cheia seriei. Dacă se joacă pe contraatac, vor avea ei avantaj”, a afirmat antrenorul CSM CSU Oradea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor