Un primar singuratic la Popeşti

De Călin Corpaş
Dorin Curtean
Dorin Curtean
De un an încoace, primarul Dorin Curtean conduce fără Consiliu Local. Şi lucrurile ar putea rămâne aşa până la finalul mandatului.


A doua cea mai mare comună din Bihor, comuna Popeşti, funcţionează deja de un an fără Consiliul Local. Acesta s-a dizolvat de drept anul trecut, în februarie, după ce PPDD a ridicat sprijinul politic pentru doi dintre consilierii locali. Ceilalţi consilieri locali ai PPDD s-au solidarizat cu colegii lor şi şi-au dat demisia în bloc, până la locul 18 pe lista PPDD. Cum acest partid forma majoritatea în Consiliul Local, organismul legislativ local s-a dizolvat de drept.
Deşi instanţa fusese sesizată în 6 februarie 2014 de către primar, la fel şi Prefectura, de un an încoace nu s-a fixat nici măcar primul termen de judecată, deşi cauza ar fi putut fi judecată în regim de urgenţă, de către Tribunalul Bihor. Astfel, de un an încoace primarul Dorin Curtean conduce Popeştiul exclusiv prin dispoziţii de primar.

Conduce cu dispoziţii

Primul termen de judecată a fost fixat recent pentru data de 11 februarie 2015. Instanţa va trebui să constate că s-au îndeplinit condiţiile necesare dizolvării de drept a Consiliului Local Popeşti, după care Prefectura Bihor va solicita Guvernului organizarea de alegeri anticipate. La fel ca în cazul comunei Bunteşti. În aceste condiţii, cum Guvernul nu se grăbeşte, de regulă, cu fixarea acestor date pentru alegeri anticipate, primarul Dorin Curtean ar putea conduce fără Consiliul Local până la finalul mandatului. Mandat care se încheie în iunie 2016. Iar până atunci nu mai este mult…
Primarul Curtean spune că nu-i convine situaţia de a conduce fără Consiliu, din motive de buget. „Vă daţi seama că de un an de zile aştept primul termen. Trebuia să îmi dea termen de urgenţă, pentru că nu poţi lăsa o primărie fără Consiliu Local. Mie nu îmi convine, pentru că nu am bugetul votat pe 2014, pe 2015. Lucrez tot cu bugetul votat în 2012 pentru 2013. Aceasta e problema, că nu pot face noi investiţii, nu pot face rectificări de buget. Mă duc pe dispoziţii de primar, iar investiţiile le fac în limita bugetului din 2013”, ne-a transmis primarul Curtean, precizând că pentru proiectele europene care nu au cofinanţare locală, cele precum cele pentru GAL, apelează la dispoziţii de primar, vizate de Prefectură.
Primarul Dorin Curtean este pus acum într-o situaţie atipică, de a conduce singur, fără Legislativ. Însă această situaţia şi-a generat-o oarecum singur, ca urmare a bătăliei politice pe care a dus-o în cadrul PPDD, în urma căreia oamenii lui din Consiliul Local s-au retras. Curtean a mai cochetat de atunci cu PSD, însă în cele din urmă a rămas independent.
Acum, Curtean are şanse mari să conducă până la finalul mandatului fără Consiliu Local. Situaţia depinde şi de instanţă, dar şi de Guvern, care nu va emite un HG pentru organizarea de alegeri anticipate doar pentru comuna Popeşti, ci, eventual, doar dacă aceste alegeri anticipate cerute vor fi cuplate cu situaţii similare apărute în ţară sau la nivel parlamentar. Legea spune că nu se pot organiza alegeri anticipate cu mai puţin de şase luni înaintea organizării unor noi alegeri la termen, în iunie 2016. Dacă, prin absurd, duminică s-ar organiza alegeri anticipate în Popeşti, noul Consiliu Local ar avea un mandat de doar un an şi jumătate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase