Un șahist de 12 ani din India a câștigat Cupa Felix!

De Gavril Nutiu
Un șahist de 12 ani din India a câștigat Cupa Felix!
Ajuns la cea de-a 30-a ediție, tradiționalul turneu internațional de șah dotat cu Cupa Felix a reunit 103 participanți, din opt țări: România, Republica Moldova, Ungaria, Franța, India, Serbia, Ucraina și Austria.

Ediția 2018 a fost organizată de Asociația „Carțiș For Sport” (președinte Dan Cezar Carțiș), DJST Bihor, AJ de Șah Bihor și Universitatea Agora Oradea.

Conform organizatorilor, nivelul competițional a fost deosebit de ridicat, competiția reunind patru mari maeștri, opt maeștri internaționali și patru maeștri FIDE. Ediția din acest an a oferit cea mai mare surpriză din toată istoria competiției, în condițiile în care concursul general a fost câștigat de un șahist de numai 12 ani din India, Raunak Sadhwani, cu 5,5 puncte! „Raunak Sadhwani este un talent extraordinar al șahului mondial. El a venit la Oradea din Palma de Mallorca, unde a câștigat un alt concurs internațional. Cupa Felix 2018 a fost cel mai puternic turneu pe care l-am organizat vreodată”, a declarat maestrul FIDE Dan Raț, arbitrul turneului.

Au fost acordate premii pentru primii opt clasați în concursul general:

1. Raunak Sadhwani (India), maestru FIDE;

2. Ruslan Soltanici (Republica Moldova), neclasificat;

3. Andriy Vachylya (Ucraina), maestru FIDE;

4. Artem Omelja (Ucraina), maestru internaținal;

5. Vladimir Okhotnik (Franța), mare mestru;

6. Valeriy Grinev (Ucraina), maestru internațional;

7. Dragoș Ceres (Republica Moldova ), neclasificat;

8. Valadislav Nevednichy (România, Politehnica Iași), mare maestru.

Cel mai bine clasat șahist bihorean a fost Csilcsér László, situat pe locul 28. Cel mai bun juniori (U 16 ani) a fost Alexander Reshetar (Ucraina).

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !