Vizita ministrului Sănătății în Bihor cu prilejul premierii asistenților medicali e urmată de investiții în spitalele din județ. La Oradea, ministrul Pintea a promis investiții de 16 milioane de lei la spitalele din Oradea, Marghita, Salonta și la Spitalul de Recuperare Băile Felix. Unul dintre spitalele la care a ajuns ministrul, alături de prefectul Ioan Mihaiu și de vicepreședintele Consiliului Județean Ioan Mang, a fost la Spitalul Episcop Nicolae Popoviciu din Beiuș. Atunci, ministrul a promis fonduri pentru alocarea unui tomograf. Acum, vicepreședintele CJ Bihor, Ioan Mang îi anunță pe beiușeni că vor avea un spital nou. „În urma vizitei efectuate împreună cu doamna ministru Sorina Pintea în data de 11 mai la Spitalul Municipal Beiuș, astăzi (24 mai n.r.) am fost anunțat ca a fost luată decizia de a se finanța construcția unui nou spital în Beiuș!Acest spital va fi realizat după proiectul spitalului din Fălticeni și va costa 20 milioane de lei, la care se adaugă dotările cu aparatură și mobilier, finanțarea fiind asigurată de Guvernul PSD”, a precizat Ioan Mang.
„Chiar vreau să spun că am rămas extraordinar de plăcut surprins după vizita doamnei ministru Pintea, care se vede că a fost manager de spital. Noi nu am direcționat ministrul spre locurile reabilitate, ci am condus-o acolo unde a dorit. A văzut și curtea, și biroul administrativ unde din banii Primăriei dorim să mutăm și farmacia pentru a crea loc pentru Interne… La final ne-a chemat să discutăm și ne-a întrebat de fapt ce ne dorim la Beiuș. Ne-a spus că ar fi bani pentru un spital nou, fiindcă dacă spitalul pe care l-a văzut, construit în urmă cu 65 de ani, este numit spitalul nou, atunci e obligatoriu ca pentru spitalul vechi construit în urmă cu 120 de ani să găsim altă destinație. Ne-a spus exact ce pași trebuie să facem, ce pași trebuie să facă Consiliul de Administrație, ce pași trebuie să facă Primăria. Discuțiile au fost sâmbătă, miercurea viitoare noi am dat hotărârea de consiliu prin care ne angajam că vom cofinanța cu 10% studiul de fezabilitate.
Managerul Sorin Vesa s-a dus apoi imediat cu actele la Ministerul Sănătății. Spitalul va fi construit în curtea spitalului nou, între ambulatoriu și interne, acolo unde noi am zis că va fi un părculeț. Aceasta e jumătate din suprafață, cealaltă jumătate e pe locul spitalului. În acest fel, noi vom asigura și accesul dinspre strada Română și vom scoate mașinile spre Oradea spre PECO”, a explicat primarul Beiușului Petru Căluș Mlendea.
Construcția din Fălticeni are şase etaje şi o capacitate de 240 de paturi, iar o parte a fost transformată în bloc ANL, unde ar trebui să locuiască medicii tineri sau cei care vin din altă localitate. Din păcate, construcția spitalului din Fălticeni a început în urmă cu 28 de ani…
Citiți principiile noastre de moderare aici!