Un tramvai a deraiat la Timisoara. Circulatia pe linia 5 a fost blocata

De B. D.
Reactualizat la:
RATT a intervenit cu o macara pentru a repune tramvaiul pe șine
RATT a intervenit cu o macara pentru a repune tramvaiul pe șine
Un tramvai care circula pe linia 5 a deraiat, vineri după-amiază, la Timișoara. Din fericire nu au existat răniți, însă incidentul le-a dat bătăi de cap angajaților RATT, care au intervenit cu o macara și s-au chinuit mai multe zeci de minute să repună tramvaiul pe șine.

Tramvaiul se deplasa pe linia 5, pe Calea Bogdăneștilor, către Ronaț, iar la un moment dat a deraiat de pe șine. Mijlocul de transport în comun nu avea viteză, iar din fericire nici unul dintre călători nu a fost rănit. Pentru repunerea pe șine a tramvaiului, angajații RATT au intervenit cu o macara timp de câteva zeci de minute. În tot acest timp traficul mașinilor pe Calea Bogdăneștilor a fost îngreunat, circulația fiind dirijată de angajații RATT. Circulația tramvaielor pe linia respectivă a fost blocată, fiind pus la dispozițe un autobuz care a circulat pe același traseu cu tramvaiul.

Angajații RATT au povestit că nu este pentru prima dată când se întâmplă un astfel de incident în zonă. În urmă cu doar câteva săptămâni a avut loc unul similar. Tramvaiele deraiază din cauza șinelor deteriorate. Pentru a evita astfel de incidente reprezentanții RATT speră ca în viitorul apropiat șinele respective să fie înlocuite cu unele noi.

„Este vorba despre o deraiere pe o porțiune de o linie cale, unde am mai avut probleme și în trecut. Vom interveni mereu, însă la un moment dat va trebui să se intervină și să fie înlocuită toată linia din zona respectivă”, a declarat Cosmin Bradu, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Timișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase