Undă verde pentru Toboliu

Undă verde pentru Toboliu
ORADEA - Iniţiativa susţinută de parlamentarii UDMR a avut câştig de cauză, în cele din urmă. Este vorba despre înfiinţarea comunei Toboliu, prin desprinderea localităţilor Toboliu şi Cheresig de comuna Girişu de Criş, din care mai face parte satul Tărian.

Respinsă în primă instanţă de Parlamentul României, iniţiativa a trecut în cele din urmă de Legislativ, graţie insistenţei parlamentarilor UDMR de Bihor, Lakatos Petru şi Pete Istvan. Cei doi reprezentanţi UDMR şi-au sprijinit argumentaţia şi referendumul organizat deja în comuna Girişu de Criş pe 20 noiembrie 2005, prin care localnicii şi-au exprimat opţiunea pentru „ruperea” comunei în două.

Comuna Toboliu va avea în componenţa sa localităţile Toboliu şi Cheresig, cu o populaţie totală de 2.000 de locuitori. Noua unitate administrativ-teritorială va dispune de 3.224 hectare teren arabil, 454 hectare păşune, 9 hectare fâneaţă, unităţi economice, o fabrică de încălţăminte, o fabrică de mobilă, 7 ferme agrozootehnice.

Prin comparaţie, comuna Girişu de Criş, în noul său format (localităţile Girişu de Criş şi Tărian), va avea doar circa 3.000 de locuitori.

Viitoarea comună deţine deja spaţii pentru sediul Primăriei şi postul de Poliţie, dispune de două unităţi de învăţământ, şcoală primară şi gimnazială, dispensar medical, farmacie. Prin înfiinţarea comunei Toboliu, distanţa dintre noua reşedinţă de comună şi satul component Cheresig se reduce la 3,5 km.

 

Motivele udemeriştilor

 

De menţionat şi motivul real pentru care parlamentarii UDMR s-au bătut pentru înfiinţarea comunei Toboliu, în ciuda rezistenţei Guvernului: în localitatea Tărian trăieşte o comunitate importantă de etnici maghiari. Prin „externalizarea” localităţilor Toboliu şi Cheresig din cadrul comunei Girişu de Criş, automat ponderea maghiarilor în noua dimensiune a comunei Giriş ar creşte considerabil. Astfel, reprezentantivitatea etnicilor unguri în CL Giriş ar creşte vertiginos.

În ciuda anunţurilor făcute de Lakatos şi Pete, prefectul Mircea Ghitea ne-a spus ieri că încă nu a primit nicio adresă de la Bucureşti privind înfiinţarea comunei Toboliu.


Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !