Unde va fi Centrul Oncologic?

ORADEA – Bucurie mare sâmbăta trecută la Oradea. După luni întregi de aşteptări încordate, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa în cadrul unei conferinţe de presă că pe 29 februarie a emis Ordinul 221 cu privire la înfiinţarea Centrului Oncologic la Oradea, prin reorganizarea secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean.

Întrebat de jurnalişti dacă acel centru nu se va afla la Spitalul Municipal, după cum şi-a exprimat dorinţa managerul Gheorghe Carp care avea deja schiţat un plan cu un operator privat străin, ministrul a declarat că nu ştie nimic de acest lucru.

Nici de cum va fi realizat acest centru ministrul nu era prea sigur, declarându-ne faptul că încă nu s-a hotărât dacă acesta va fi realizat în totalitate de un operator privat, asemeni Centrului de Dializă de la Spitalul Muncipal, dacă numai jumătate va fi investiţie privată şi jumătate de la stat, sau cu investiţie integrală de la stat.



Vizită străină

Sâmbăta trecută, ministrul a avut o întâlnire la Prefectura Bihor şi cu reprezentanţii firmei austriece Vamed, companie interesată în realizarea acestui centru. La interviul acordat Jurnalului bihorean, ministrul Nicolăescu nu a dorit să ne dezvăluie nimic din discuţiile avute cu reprezentanţii acestei companii.

Austriecii au dorit să vadă secţia de Oncologie, fiind însoţiţi de dr. Carp care ne-a mărturisit că i-a condus pe aceştia într-un periplu la Staţionar II şi I cât şi la Spitalul Municipal. „Am vizitat cele trei locaţii în perspectiva găsirii unui loc pentru Centrul Oncologic. Încă nu se ştie exact unde va fi amenajat”, ne-a declarat ieri dr. Carp, care se afla la Bucureşti.

Ordinul nu a ajuns

De cealaltă parte, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea nu ştie ce să declare în acest sens: „Nu ne putem pronunţa în privinţa centrului deoarece nu am primit încă Ordinul ministrului”, ne-a declarat ieri ec. Emil Popovici Muţ, managerul Judeţeanului.

Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Bihor susţine că acel Ordin nu se poate aplica decât dacă este publicat mai întâi în Monitorul Oficial.

Astfel, cu ordinul de înfiinţare aprobat, centrul rămâne deocamdată în aer, nefiind sigură locaţia acestuia.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase