Unificarea spitalelor a ajuns online

10Comentarii
Unificarea spitalelor a ajuns online
Proiectul de hotărâre de Guvern privitor la unificarea celor patru spitale orădene (Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul de Neuropsihiatrie, Spitalul de Pneumoftiziologie) a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii în 30 octombrie 2008. El rămâne afişat pe site pentru a fi supus dezbaterii publice până în 9 noiembrie 2008.

Iniţiatorii proiectului argumentează în nota de fundamentare că „prin reorganizarea mai multor unităţi sanitare într-o singură unitate medicală cu personalitate juridică se poate realiza utilizarea optimă a fondurilor municipalităţii”.

Unificare

Iniţiatorii susţin că prin unificarea spitalelor într-o singură unitate juridic-administrativă se va crea „posibilitatea utilizării unor platforme comune privind serviciile de laborator, investigaţii paraclinice, servicii care necesită mari investiţii în vederea acreditării acestora, dezvoltarea, diversificarea, creşterea calităţii şi complexităţii serviciilor medicale, implementarea la nivel local a politicilor de sănătate publică, în conformitate cu nevoile comunităţii”.

Unificarea ar presupune ca cele patru spitale plus Secţia de Boli Infecţioase (care acum se află sub tutela Spitalului Judeţean) să funcţioneze în locaţiile actuale (mai puţin Secţia de Boli Infecţioase, care se doreşte a fi mutată la Spitalul de Pneumoftiziologie), dar cu aceleaşi reguli în fiecare unitate.

Spitalul unificat ar urma să se numească Spitalul Clinic MunicipalOradea „Dr.Gavril Curteanu”.

Otilia Sandor

Patru spitale, în unul singur 11.08.2008

Dr. Oros, bate în retragere? 03.09.2008

Cine sunt ei



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor