Unii mai directori decât alții?

De Alexandru Guiaș
17Comentarii
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase
Anul trecut, în octombrie și noiembrie a avut loc un concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în școli.

Unii au luat concursul, alții ba. Motiv pentru care ministrul la acea dată, Mircea Dumitru, preciza că directorii și directorii adjuncți ai unităților din învățământul preșcolar care nu au participat sau nu au promovat concursul, nu mai pot rămâne la conducerea acestora. Cu toate acestea, actualul ministru, Pavel Năstase, a schimbat ordinul predecesorului său.

Noul ministru al Educației, Pavel Năstase, și secretarul de stat Liviu Pop au semnat vineri, 6 ianuarie, o notă prin care dă mână liberă inspectoratelor școlare județene ca, în colaborare cu consiliile de administrație ale unităților de învățământ unde nu a existat niciun candidat pentru posturile scoase la concurs, să numească directori sau directori adjuncți. Astfel, în funcțiile respective ar putea fi reinstalați vechii directori sau directori adjuncți, chiar dacă aceștia nu au dat concurs în vederea ocupării postului sau au dat, dar au picat. Trebuie menționat faptul că fostul ministru Mircea Dumitru preciza anul trecut, printr-o notă adresată inspectoratelor școlare, că directorii și directorii adjuncți ai unităților din învățământul preșcolar care nu au participat sau nu au promovat concursul nu mai pot rămâne la conducere.

Concurs vs. detașare

Pavel Năstase, actualul ministru al Educației, a susținut ieri o videoconferință cu toți inspectorii școlari generali din țară. În urma videoconferinței, Alin Florin Novac-Iuhas, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor, ne-a declarat că „s-au discutat mai multe aspecte legate de problemele din învățământ. Am prezentat ministrului situația unităților de învățământ din județ ca urmare a instaurării gerului în întreaga țară. Pot spune că la această oră, la noi în județ, cursurile în toate unitățile de învățământ se desfășoară după programul stabilit. Mai sunt mici sincope, de genul unor calorifere sau sobe care nu funcționează la parametri normali”.

La finele anului trecut a avut loc, timp de o lună, un concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori ai unităților de învățământ din sistemul preuniversitar din toată țara. La nivel național sunt în jur de 666 de posturi de directori și directori adjuncți la licee, școli și grădinițe, care pot fi ocupate prin derogare de cei care au deținut funcțiile înainte de concurs. În Bihor, ISJ a aprobat în luna decembrie a anului trecut nu mai puțin de 68 de numiri de directori plini și 28 pentru adjuncţi, pe perioadă determinată. La acea dată, şeful IŞJ Bihor a declarat că „din cele 68 de posturi de directori rămase vacante, 66 sunt detașări și 2 sunt delegări de atribuții”. Acesta a mai spus că detașările și delegările au fost aprobate în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administraţie al ISJ care a avut loc în decembrie 2016.

Directori până în vară

Referitor la situația posturilor de directori și directori adjuncți de la școlile unde acestea nu au fost ocupate prin concurs, șeful ISJ Bihor a precizat că „a fost făcută doar o modificare la Ordinul nr. 24, doar pentru posturile de directori neacoperite în urma concursului organizat anul trecut. La noi în județ au fost stabilite deja detașările pentru posturile de directori la unitățile unde se impunea acest lucru. Astfel, au fost detașați directori la 66 de unități, pe perioadă determinată. Mai avem de rezolvat situația directorilor adjuncți la câteva unități. La directorii adjuncți, 48 de posturi au fost ocupate prin concurs, alte 28 cu aviz de detașare, iar din cele 24 rămase, 15 nu se încadrează conform HG nr. 935, deoarece au sub 500 de elevi. Astfel, mai rămân doar 9 unități unde nu s-au făcut încă propuneri, însă în cel mai scurt timp și în cazul acestora vor fi stabiliți cei care vor fi detașați pe funcție”.

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat în cadrul unui interviu acordat MEDIAFAX că a semnat derogarea ce permite foştilor directori de şcoli şi licee care au picat concursul să ocupe în continuare aceste posturi deoarece nimeni nu dorea să preia conducerea acelor unităţi de învăţământ. Pavel Năstase a mai adăugat că aceste posturi vor fi ocupate temporar de foştii directori, urmând ca în vară să fie organizat un nou concurs pentru ocuparea posturilor vacante. ,,Din punctul meu de vedere, decizia de a organiza acest concurs este binevenită. O condiţie esenţială ca sistemul să funcţioneze este să ai oameni competenţi în funcţiile de conducere. Iar acest lucru s-a întâmplat prin acest concurs. Cred că pe data de 14 august va fi un nou concurs, pentru ca la 1 septembrie 2017 toate posturile de directori generali şi de directori adjuncţi din învăţământul preuniversitar să fie ocupate prin concurs. Sunt în jur de 2.300 (posturi neocupate – n.r.) pentru directori şi 1.330 pentru directori adjuncţi”, a completat Năstase.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor