Din această perspectivă, orădeanul a realizat pentru Jurnal bihorean o analiză comparativă a situaţiei din Turcia comparativ cu cea din România pe mai multe paliere: universitar, al serviciilor, al relaţiilor sociale. Chiar dacă în acest moment, pe fondul unor relaţii tensionate cu Moscova şi cu Statul Islamic, ştirile din Turcia aduc în prim -plan atacurile teroriste şi faptul că turismul din această ţară pierde teren, universitarul orădean prezintă o altă realitate. Una concretă, cea pe care o trăieşte acolo. Iar concluzia e una singură: „ Mă simt ocrotit!”
Dorin-Cristian Coita este conferenţiar la Universitatea din Oradea, Departamentul de Management-Marketing din cadrul Facultății de Științe Economice. E preocupat la inovarea socială prin management, prin marketing, educație, economia socială, prin organizațiile nonprofit, inclusiv prin politică. Adept al politicii de dreapta, inițiator și membru activ al unor grupuri de acțiune și dezbatere, a unor ONG-uri, organizații care promovează inovarea socială, marketingul, educația și civismul, orădeanul a devenit recent profesor asociat la Zonguldak Bülent Ecevit Üniversitesi.
Dorin Coita spune că a ajuns la această universitate aplicând online. „Este o universitate care s-a dezvoltat din 1992 pe structura unei şcoli superioare miniere. Mie îmi place să spun că e un fel de Petroşani la Marea Neagră, doar că acolo activităţile miniere continuă. La noi universităţile s-au dezvoltat din zona de antreprenor instituţional şi atunci dezvoltarea a avut loc cu diferite viteze, după cum antreprenorii au fost conectaţi, sau nu, la resurse. În Turcia a fost până nu de mult un anumit tip de dinamică universitară. În ultimii 10-15 ani, Turcia a avut creşteri din perspectivă economică, socială, instituţională.
Cu prilejul unui proiect ERASMUS, doi profesori din Turcia le-au prezentat studenţilor situaţia din Turcia. Am fost şocat să aflu atunci că în 10 ani, numărul universităţilor s-a dublat şi ca urmare a faptului că s-a democratizat accesul la universităţi pentru o parte din populaţie. Din perspectivă profesională am fost întotdeauna sensibil sub aspectul cercetării de marketing educaţional şi am făcut o legătură directă între efortul de marketing şi numărul de studenţi. În România, în 2012 erau mai puţin de jumătate din numărul de studenţi ai anului 2007”, spune Dorin Coita. Dinamica universitară l-a determinat pe orădean să profeseze în Turcia.
Şocat de efervescenţă
Ajuns la Istanbul pentru a-şi prelua postul, profesorul orădean a fost şocat de ceea ce a văzut. „Era o efervescenţă economică, o viermuială, o infrastructură, parcuri industriale, fabrici, zone comerciale…totul demonstra că zona se dezvoltă mult şi repede. Construcții noi la tot pasul, blocuri semețe din oțel și sticlă, șantiere cu macarale și schele, parcuri de utilaje la tot pasul. Din perspectiva calităţii serviciilor- eu predau marketing-ul serviciilor, deci cred că sunt un observator avizat, nu am decât cuvinte la superlativ.
Ici și colo răsăreau printre construcții minaretele moscheilor, acele turnuri zvelte și ascuțite – seamănă cu niște creioane albe cu vârful în sus. Oamenii arată foarte occidental, eleganți, în costume, în limuzine scumpe. În cursele de transport persoane este ca în avion, un tânăr se plimba cu gheridonul pe mijloc, ne servea cu apă, cafea, se ocupa de turist. Din perspectiva hardware sunt investiţii majore: scaune din piele portocalie cu gri, fiecare scaun avea în partea din spate o consolă tip tabletă unde pasagerul scaunului din spate putea să vizioneze posturi TV, putea naviga pe câteva site-uri de Internet cu știri sau sport, Facebook, Twitter și alte câteva Social Media, putea vedea filme, asculta muzică.
Fiecare consolă avea asociată o pereche de căști, ca să nu îi deranjeze pe ceilalți călători. Tot ceea ce vezi confirmă faptul că există un sistem integrat, acel concept de customer care- adică un nivel ridicat de grijă şi atenţie pentru client. Per ansamblu nu poţi să nu observi că în Turcia relaţiile dintre oameni sunt mai strânse şi mai calde, mai umplute cu grijă şi atenţie. În servicii, clientul este tratat cu respect, solicitudine indiferent dacă e turc sau străin. Prima oară când am fost în Turcia am fost şocat de calitatea servirii în zone predominant turistice…
Eram la plajă şi după un timp trebuia să-mi mut şezlongul fiindcă soarele îşi schimbase poziţia şi era umbră. Observasem eu că pe plaja un domn era atent la tot ceea ce se întâmplă şi un altul venea în sprijinul turistului. Dar nu mă aşteptam să-l văd venid în fugă să mă ajute să-mi mut şezlongul, sau să-l văd cum vine rapid să-mi dea jos cu măturica nisipul de pe şezlong. Ba, mai mult, am intrat în apă şi la ieşire eram cu nisip pe picioare. Am zis să stau cu picioarele în afara şezlongului să mă usuc, să pot îndepărta nisipul mai uşor. Deodată am simţit cum cineva îmi udă picioarele. Nu-mi venea să cred că băiatul de pe plajă fusese atent în acest fel la nevoia mea. Asta mi-a pus capac, mă simţisem şi jenat, dar apoi mi-am dat seama că îşi îndeplineşte fişa postului cu dedicaţie, cu naturaleţe”, spune profesorul Coita.
Fără bacşiş
De un alt serviciu fără cusur i-a fost dat orădeanului să aibă parte cu prilejul unei deplasări cu taxiul.
„Din piața Taksim, am luat un taxi până la autogara Büyük İstanbul Otogarı. Mașina era o Dacia Logan combi iar taximetristul, când a aflat că eu sunt profesor, mi-a spus că el este Taxi Driver Professor . Adevărat grăit-a, la un moment dat a coborât o pantă atât de abruptă cum nu am văzut vreodată nici în viața mea de șofer, dar nici în viața mea urbană- nu am mai văzut un drum urban pentru mașini atât de abrupt nicăieri pe unde am umblat. În timp ce coboram, taximetristul meu vorbea la telefon, cu o mână pe volan. Nici vorbă de centură, nici la el, dar nici eu nu mi-o pusesem; pur și simplu am crezut că voi cădea prin parbriz!!!! Încă-așa ceva…
Dar ce vorbea profesorul taximetrist la telefon? Îmi căuta mie cea mai potrivită cursă spre Zonguldak. Așadar, taximetristul se transformase într-un agent de călătorii. Când am ajuns la autogară, el a oprit mașina și a coborât din mașină, îndemnându-mă să vin cu el să vedem cum să procedăm. Mi-a cerut pașaportul, i l-am dat, el l-a dat la femeia de la ghișeul companiei Pamukkale Turizm și i-a explicat în turcă despre mine, unde vreau să ajung. Tipa i-a arătat un autocar care tocmai dădea să plece, deja se pusese în mișcare.
L-au oprit, m-au înregistrat, am plătit 50 de lire, în timp ce taximetristul a mers la mașină după bagaje. Dacă nu mi le aduce, m-am gândit, am încurcat-o-n fericire! A venit taximetristul, într-un suflet, cu bagajele mele, pe care le-a preluat tipul de la firma de transport, eu nici nu a mai trebuit să pun mâna pe ele. Am vrut să îi dau 20 de lire – credeam că trebuie să îi dau 15 și vroiam să fiu domn să îi las bacșiș 5 lire. El m-a corectat, Fifty Lira, not Twenty. Adică înțelesesem eu greșit, fifteen în loc de fifty. Okey, i-am dat 50 de lire, fără bacșiș”, îşi aminteşte Dorin Coita.
Orădeanul cunoştea Zonguldak din pozele de pe Google Street View. „Tânărul meu coleg din universitate, cel care m-a ajutat cu informații referitoare la drum, îmi spusese că mă pot adresa cu încredere oricărui taximetrist din Zonguldak. Taxiul m-a dus până la casa de oaspeți a universității. Băiatul de la recepție nu vorbea engleză, când a văzut că sunt derutat m-a întrebat: „Dorin?” Am răspuns afirmativ. Mi-a dat o cartelă și mi-a scris pe un bilet numărul camerei, pe care l-a lipit pe cartelă ”, explică universitarul orădean.
Tinerii sunt neașteptat de cuviincioși
Eu îi văd pe tinerii de aici neașteptat de cuviincioși pentru niște tineri. Tinerii sunt prin natura lor mai impetuoși, mai rebeli, mai contestatari, mai zgomotoși sau chiar mai violenți, uneori fac excese, alteori își caută mai strident propria identitate.
În Oradea și în România eu așa îi știu, fără să consider aceasta un lucru rău. Mi se pare mai degrabă ceva care ține de vârstă.
În Turcia nu sunt așa. De când sunt aici nu am văzut stridențe, agresivități de nici un fel, scandaluri, sticle sparte, glume și farse făcute altora, atitudini sexiste. Nu am auzit urlete sau strigăte. Nu am văzut în întreg campusul universitar pe unde am umblat și nici în jurul campusului, în zona din oraș care gravitează în jurul campusului universității BEU din Zonguldak. Nici prin Istanbul și Ankara pe unde am umblat, nici pe acolo nu am văzut așa ceva.
Am văzut în schimb, noaptea la 12, alei și terase pline, terenuri de sport pline în care studenți de ambele sexe (băieți cu barbă și fete cu cârpă) se joacă în grupuri, am văzut grupuri mici în care se cântă la chitară. Am văzut tineri care se țin de mână sau stau pe bancă mai feriți, grupuri de studenți care servesc un ceai, un suc, apă dar niciodată alcool. Aici, cel puțin în mediul meu universitar, nu prea se bea alcool, nu am văzut deloc studenți care să consume alcool.
Singura fandoseală pe care am văzut-o la tineri este fâțâiala cu mașinile. Câte patru, cinci într-o mașină, cu geamurile deschise, privesc mândri în jurul lor. Doar că, din nou altfel decât mă așteptam, muzica nu bubuie în boxe, nu turează motoare și nu demarează în trombă.
Cam jumătate dintre studente poartă hijab
Hijab este primul nivel al acoperirii capului și corpului femeilor musulmane. Mai sunt încă trei niveluri mai dure: chador, niqab și burka. Chador e ca acoperământul călugărițelor noastre, hiqab e femeia Batman, iar burka e femeia Darth Vader. Eu nu am văzut aici decât maxim niqab- pe stradă, nu în campus. Încă pe Darth Vader nu l-am văzut în Turcia.
Cât despre băieții cu barbă, asta mă intrigă: toți băieții poartă barbă. …Or fi purtând tinerii barbă dar oamenii de afaceri, cei care umblă la cravată și în costum prin Ankara și prin Istanbul, politicieni și persoane oficiale, la fel ca și profesorii de la facultate – ei nu poartă barbă, ei se bărbieresc normal. Iar eu am răsuflat ușurat, ce bine că nu trebuie să îmi las și eu barbă! În Turcia și mai ales în mediul universitar unde lucrez e plin de oameni tineri, frumoși, fete frumoase, băieți frumoși, ei interacționează unii cu alții, se amestecă în facultate, în sălile de clasă, în grupuri.
Am văzut perechi plimbându-se, vorbind, visând, ținându-se de mână, uneori mai apropiați pe câte o bancă mai izolată dar întotdeauna extrem de discret. Nicăieri și niciodată – încă, în public nu am văzut comportament manifest cu conotații sexuale, de nici un fel…. În Turcia e un mediu în care mă simt ocrotit , la locul de muncă, chiar şi atunci când merg cu autobusul… La locul de muncă, imediat după ce am ajuns, din capul locului mi-au spus că eu sunt pentru ei o opţiune pe termen lung şi căutau să găsească soluţii ca să îmi aduc şi familia”, explică Dorin Coita.
Seminificaţii
Orădeanul a fost plăcut surprins să descopere că în Turcia, acolo unde el consideră că e imperiul hranei, orice fiinţă are unu nume încărcat de profunde semnificaţii.
„M-a întrebat o studentă: ce semnificație are numele meu? Eu am răspuns că nu are nici o semnificație, că e un simplu nume. Çiçek (nume de fată) înseamnă floare, Ümit (nume de fată) înseamnă speranță, Deniz (nume de băiat) înseamnă mare- de la Marea Neagră (Karadeniz). A-aaa, păi și în România avem nume ca Floare, Speranța, Doru, Trandafir … Aș vrea să mă mai întrebe încă odată ce înseamnă numele meu – Dorin, aș răspunde «The Coveted- Râvnitul», sau «The Wished-For- Doritul»”, e deziteratul universitarului din Zonguldak.
Citiți principiile noastre de moderare aici!