Universitatea Bucureşti în top 500 mondial

Reactualizat la:
Universitatea Bucureşti în top 500 mondial
Universitatea Bucureşti se numară printre primele 500 de universităţi din lume, conform unui sondaj efectuat de o publicaţie londoneză.

Criteriile care au fost luate în considerare pentru alcătuirea acestui clasament sunt calitatea predării, calitatea cercetării, şansele de angajare ale studenţilor, precum şi numărul străinilor care studiază la universitate. Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România. În cei aproape 140 de ani de existenţă, a obţinut un solid prestigiu naţional şi internaţional. În toate marile domenii ale activităţii academice şi ştiinţifice s-au afirmat şcoli de renume.

Mulţi dintre absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă: profesori şi cercetători la majoritatea marilor universităţi ale lumii, membrii ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni, diplomaţi, înalţi prelaţi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !