Universitatea din Oradea ameninţată de comasare

134Comentarii
Universitatea din Oradea ameninţată de comasare
Universitatea din Oradea ar putea să devină istorie datorită comasării universităţilor prin noua lege a educaţiei.

Cu siguranţă că Universitatea din Oradea nu are parte de vremuri liniştite. Astă-toamnă chiar preşedintele ţării, Traian Băsescu, arunca anatema asupra instituţiei orădene de învăţământ universitar. Şeful Statului spunea atunci că universităţile din Oradea, Tg. Jiu, Alexandria şi Universitatea de Medicină din Iaşi sunt echivalentele lui „Spiru Haret”, cu falsuri în în doctorate şi/sau masterate… Desigur, Băsescu îşi formase o impresie pornind de la obiceiurile girate de familia Maghiar, pe când aceasta tăia şi spânzura la instituţia ce şi-a atras un alint ironic: „Sorbonica”.

Trecând peste spusele preşedintelui, iată că acum Oradea universitară se confruntă cu o problemă infinit mai gravă: însăşi dispariţia instituţională! Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, e direct responsabil de crearea acestei situaţii, prin conceperea unui proiect pentru o nouă Lege a Educaţiei, care propune comasareauniversităţilor ce sunt despărţite de mai puţin de 200 km. Cu siguranţă că Clujul sau Timişoara nu ar refuza „să ia la piept” mai tânăra şi plăpânda universitate de pe malurile Crişului.

Reprezentanţii studenţilor de la Universitatea din Oradea se arată îngrijoraţi de prevederile noii legi a educaţiei propusă de actualul Guvern. “Practic prin articolul 172 rămân 6 centre universitare Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa şi eventual Craiova. Totul pare frumos până la alin 3 care este imperativ. Dacă această problemă a comasării care ar duce la dispariţia Universităţii din Oradea ca instuţie de învăţământ nu se va rezolva, noi suntem dispuşi să ieşim în stradă să protestăm”, anunţă Adrian Dume, preşedintele studenţilor din Senatul UO.

Studenţii se mai simt ameninţaţi şi de prevederile articolului 136 care anunţă mărirea taxelor la un nivel mai mare decât studentul echivalent, astfel că pentru mulţi studiile superioare vor fi un lux.

 

Rectoratul simte ameninţarea

 

Nici conducerea Universităţii nu a rămas indiferentă la iminenta ameninţare deoarece în articolul 172 al noii legi se prevede clar că ” în cazul universităţilor publice, în maximum 12 luni de la promulgarea prezentei legi, Ministerul educaţiei, Cercetării şi Sportului va propune o lege prin care se realizează comasarea prin fuziune a universităţiulor care au misiuni asemănătoare şi sunt localizate în aceeaşi unitate teritorial administrativă sau la o distanţă mai mică de 200 de kilometri între localitatea de reşedinţă.”

“Nu mi se pare corect ca distanţa să fie unicul criteriu care va sta la baza comasării. Astfel vor rămâne doar şase centre universitare în toată ţara. Au fost voci care au cerut de mai de mult reducerea numărul de universităţi şi au dorit întoarcerea la un număr mai mic la fel ca şi înainte de ’89 şi acum obţin acest lucru”, a fost reacţia rectorului Universităţii din Oradea, Cornel Antal.

 

Parlamentari în şedinţă

 

Rectorul orădean susţine că prin comasare costurile vor fi mult mai mari mai ales la unele specializări universitare, iar Guvernul nu va aloca fonduri mai mari ci povara costurilor va cădea pe populaţie. “Acum cei din centrele universitare mai mari vor avea mult de câştigat, iar noi ca universitate mai mici am resimţit că şi evaluatorii ARACIS (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Superior) din centrele mari au fost subiectivi mai ales când ne-au acordat calificativul de grad de încredere limitat”, susţine Cornel Antal. Până la momentul în care va ajunge la Parlament cei din sistemul educaţional nu stau cu mâinile în sân. Vineri rectorul Antal va lua parte la o întâlnire a rectorilor din toată ţara. Pe ordinea de zi a universitarilor este un singur punct: proiectul legii educaţiei şi consecinţele acestuia asupra învăţământului superior. De asemenea la finele acestei săptămâni, sâmbătă, va avea loc şi o întâlnire între reprezentanţii sistemului educaţional din Bihor şi parlamentarii judeţului pentru a identifica unele soluţii cu privire la noile prevederi legislative.

Valentin Teuca



134Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor