Universitatea din Oradea lichidează 17 specializări

20Comentarii
Universitatea din Oradea lichidează 17 specializări
Universitatea din Oradea va renunţa la şaptesprezece pograme de studii universitare de licenţă. Decizia a fost luată de Senatul Universităţii din Oradea, în ultima şedinţă, ca urmare a numărului mic de studenţi înscrişi la aceste specializări.

Rectorul Cornel Antal a spus că în acest fel va face curăţenie în programele instituţiei pe care o conduce.
Astfel, cei care şi-au dorit să studieze artele textile – design textil şi ceramică în cadrul Facultăţii de Arte Vizuale, ori cei interesaţi de specializările limba şi literatura italiană, limba şi literatura modernă (engleză, franceză), limba şi literatura română, economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Beiuş), pedagogia învăţământului primar şi secundar (Satu-Mare), biblioteconomie, industrie alimentară, istoria artei, arheologie, fizică tehnologică, ştiinţa informării sau arta sacră, pot  să-şi ia gândul de la aceste specializări, dacă vor să studieze la Universitate din Oradea.

„În urmă cu ceva timp, la nivel central s-a făcut un clasament al universităţilor din România la care existau specializări neacreditate. Oradea se situa pe primele locuri. Asta ne-a determinat să facem curăţenie în specializările pe care le avem. Vom transmite ARACIS-ului lista cu programele la care vrem să renunţăm. De asemenea, luptăm ca în viitor să nu mai avem specializări neacreditate”, a declarat Cornel Antal, rector Universitatedin Oradea.

„La specializarea ingineria sudării, de exemplu, au fost foarte puţini înscrişi, fiind redirecţionaţi către a doua lor opţiune. În trecut, au existat specializări unde s-au înscris doar 10 studenţi şi se trezeau la final de promoţie cu patru studenţi. Am hotărît, în Senatul Universităţii că pentru o specializare trebuie să existe cel puţin douăzeci de studenţi. În cazul în care numărul studenţilor este sub douăzeci, nu se poate face programul”, a declarat rectorul Cornel Antal.

Crina Dobocan



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor