Universitatea, felicitata

5Comentarii
Universitatea, felicitata
Vizita comisiei ARACIS s-a încheiat vineri, 4 martie.

Aflată în vizită la Universitatea din Oradea, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a felicitat forurile de conducere ale instituţiei pentru rezolvarea problemelor din trecut, pentru modul tranşant în care a fost abordată şi rezolvată majoritatea problemelor cu care s-a confruntat UO în ultimii ani.

ARACIS şi-a încheiat vineri, 4 martie, vizita în Universitatea din Oradea. O comisie a Agenţiei, alcătuită din 36 de evaluatori, a evaluat UO, în perioada 2 – 4 martie, din punct de vedere instituţional şi 28 de programe de studii (specializări) de licenţă şi masterat de la 15 facultăţi.

Concluziile generale ale vizitei de evaluare au fost prezentate vineri, 4 martie, în faţa Senatului Universităţii, de către directorul de misiune, prof.dr. Lazăr Vlăsceanu, de la Universitatea din Bucureşti.

Calificativul, peste o lună

Concluziile specifice şi acordarea calificativului, sunt de competenţa Consilului ARACIS şi vor fi făcute publice după şedinţa Consiliului ARACIS, în aproximativ o lună.

Potrivit Olimpiei Popoviciu, purtătorul de cuvânt al Universitatii din Oradea, directorul de misiune a precizat că evaluarea Universitatii din Oradea a vizat activitatea instituţiei pentru perioada 2008 până în prezent, precum şi măsurile întreprinse pentru aplicarea noii Legi a Educaţiei Nanţionale.

„Domnul Vlăsceanu a felicitat forurile de conducere ale UO pentru rezolvarea problemelor din trecut. Comisia a apreciat dezvoltarea cercetării, subliniind că în ultimii an pe acest segment «UO a obţinut rezultate remarcabile»”, a arătat Olimpia Popoviciu.

„Referitor la activitatea didactică s-a constatat că s-a introdus ordine în programele de studii, însă UO, trebuie să pună mai mult accent pe evaluarea continuă a studenţilor pe parcursul semestrului, în defavoarea celei sumative din timpul sesiunilor de examene”, a mai spus Olimpia Popoviciu.

În ceea ce-i priveşte pe studenţi, directorul de misiune a menţionat că Universitatea din Oradea trebuie să sprijine pe viitor organizarea de manifestări studenţeşti pentru a oferi studenţilor o viaţă culturală activă şi diversificată.

C.D.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor