Universitatea împarte locurile pe facultăţi

Universitatea împarte locurile pe facultăţi
ORADEA – Senatul Universităţii din Oradea împarte azi cifrele de şcolarizare pentru admiterea din vara anului acesta pe fiecare facultate în funcţie de domenii şi specializări.

În anul universitar 2008-2009 Universitatea va beneficia de un număr mai mare de locuri pentru învăţământul de licenţă, master şi doctorat, comparativ cu anul universitar în curs. Prin emiterea ordinelor de ministru 3.315 şi 3.325 din 28 februarie privind criteriile generale de admitere şi repartizare a cifrei de şcolarizare pe domenii fundamentale, Universitatea a primit un număr de 1.638 de locuri cu finanţare de la stat pentru învăţământul de licenţă, faţă de 1.560, câte au fost anul trecut.

„Comparând cu cifra de şcolarizare aprobată pentru anul universitar în curs se observă o creştere a numărului de locuri bugetate pentru toate cele trei forme: licenţă, master şi doctorat. Cea mai mare creştere este înregistrată la programele de masterat, locurile finanţate de stat fiind aproape duble”, susţine Cornel Antal, rectorul Universităţii.



Se face împărţirea

Conform Ordinului de ministru, Universitatea din Oradea a primit 1.173 de locuri pentru şcolarizarea la master, dintre care 440 sunt pentru absolvenţii din sistemul ante Bologna, iar 733 sunt pentru absolvenţii de licenţă în sistemul Bologna. Anul trecut s-au obţinut abia 551 de locuri. Cât priveşte doctoratul, aici locurile bugetate sunt cu şapte mai multe faţă de anul trecut, adică 30.

Senatul Universităţii împarte aceste cifre către facultăţi, iar în zilele următoare cifrele de şcolarizare pentru fiecare specializare vor fi făcute publice. Criteriile care stau la baza repartizării cifrei de şcolarizare ţin cont de domeniul de studiu şi de cenrinţa pentru specializări.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase