Universitatea isi joaca ultima sansa pentru evitarea retrogradarii

De C. Onaca
Universitatea isi joaca ultima sansa pentru evitarea retrogradarii
Play-offul şi play-outul au început prost pentru reprezentantele Timişului în prima ligă de volei. CSM Lugoj va evolua în grupa locurilor 5-8, în timp ce Universitatea Timişoara este pe marginea prăpastiei.

Situaţia băieţilor de la Universitatea Timişoara este aproape critică, team-ul studenţesc fiind la o înfrângere distanţă de retrogradare. Studenţii au pierdut primele două jocuri din play-out, 0-3 şi 1-3 în faţa lui CSM Bucureşti. Şi sunt pe marginea prăpastiei.

Pentru a se salva de la retrogradare Universitatea trebuie să câştige celelalte trei partide cu gruparea din capitală, primele dintre aceste fiind programate vineri şi sâmbătă la Timişoara. Meciul decisiv, dacă va mai fi cazul, se va desfăşura în 30 martie în Bucureşti.

Fetele de la CSM Lugoj au ieşit rapid din calculele pentru semifinale, fiind învinse cu un dublu 0-3 de Ştiinţa Bacău. Pentru fetele conduse de Bogdan Paul aventura în play-off va continua în grupa 5-8 cu un prim duel „cel mai bun din trei partide” contra lui Medicina Târgu Mureş, în 25 martie şi 4 aprilie în Ardeal şi în 31 martie la Lugoj.

Lugojencele au de apărat locul al cincilea ocupat în stagiunea precedentă, unul care le-ar putea aduce din nou o participare în cupele europene.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase