Asistenta medicală Meda-Ioana Kuji a decedat duminică în zori, la servici.
Meda se întorsese dintr-o misiune împreună cu colegii ei de la SMURD şi a intrat într-o încăpere să se odihnească privind la televizor. Ceilalţi colegi, medic, asistent şi paramedic erau şi ei la sediul SMURD, din incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, de pe str. A. Iancu din Oradea, dar în încăperi diferite. La circa o oră şi jumătate după ce intrase în cameră să se odihnească, un coleg a intrat la ea şi a găsit-o fără suflare.
Cu toate încercările posibile, colegii nu au mai putut-o salva.
Colegii ei de la UPU-SMURD sunt afectaţi profund de pierderea colegei lor, care nu împlinise nici măcar 40 de ani, nu era bolnavă şi nici nu avea probleme.
Meda e descrisă de dr. Hadrian Borcea ca un profesionist desăvârşit, o asistentă medicală foarte activă, foarte implicată. Ca om, Meda era o prietenă foarte bună, plină de viaţă, practica inclusiv schi, participa la toate întâlnirile cu prietenii şi colegii, spune şeful ei, dr. Borcea.
Meda a lucrat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Oradea şi în ultimii 15 ani a lucrat la UPU-SMURD Bihor.
Moartea fulgerătoare a celei ce a fost Meda Ioana Kuji survine la un an după trecerea în nefiinţă a ambulanţierului Florin Miclău, răpus şi el de infarct, în timp ce se afla într-o misiune medicală.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!