Uraganul loveşte Poliţia Timiş!

1Comentariu
Uraganul loveşte Poliţia Timiş!
TIMIŞOARA – Aşa cum a promis încă de la numirea sa, noul şef al Poliţiei Timiş, sub-comisarul Ioan Dascălu, face curăţenie în propria ogradă. Primele zile de lucru au fost… de acomodare.

Dascălu a început tare săptămâna aceasta. Luni, el a solicitat efectuarea unui control la poliţia Oraşului Sânnicolau Mare, din cadrul IPJ Timiş. Raidul inopinat i-a prins pe picior greşit pe poliţiştii din vestul judeţului. Cu ocazia controlului au fost constatate o sumedenie de nereguli şi mai multe deficienţe în activitatea lucrătorilor de poliţie din cadrul acestei subunităţi. Toate acuzele au căzut pe capul managerului unităţii, comisarul-şef Lucian Popescu.

Acesta a scos asul din mânecă, reuşind să scape elegant, dar mai ales onorabil. Şeful Poliţiei din Sânnicolau Mare a uzat de drepturile sale, pentru a scăpa de alte sancţiuni, iar în timpul controlului a trântit pe masă şi cererea de pensionare. Solicitarea s-a înscris în termenii legali, trecerea de trecere în rezervă, la cerere, fiind la limită, întrucât Popescu a împlinit deja vârsta de 50 de ani.

Altfel, el ar mai fi stat încă 5 ani în branşă, când ar fi împlinit vârsta legală de pensionare. Şeful IPJ Timiş, Ioan Dascălu, a şi aprobat raportul, pe loc. Şeful poliţiştilor timişeni a dat garanţii că astfel de controale tematice vor continua în zilele următoare, pentru a evalua performanţele fiecărei formaţiuni. Aşa se face că miliţenii cu ştate vechi au început să facă socotelile, pe calendare, să vadă dacă pot urma gestul colegului lor de la Sânnicolau Mare. Nu de alta, dar li se cere să muncească…

Sabin Cercel



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor