Urgenţe de miliarde la Judeţean

3Comentarii
Urgenţe de miliarde la Judeţean
ORADEA - După şapte luni de lucrări în forţă, parterul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a devenit de nerecunoscut. Pacienţii care sunt aduşi la Unitatea Primire Urgenţe sunt întâmpinaţi de o sală mare, în care se face triajul medical, având prioritate urgenţele de gradul 0, apoi o sală mare şi luminoasă în care aceştia vor aştepta să le vină rândul.  Inaugurare UPU II 10.02.2008

De asemenea, cabinetele unde se acordă îngrijirile medicale au fost amenajate şi dotate cu aparatură modernă. Într-un cuvânt UPU de la Judeţean „a intrat în normalitate”, după cum a precizat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, oaspetele de onoare al fericitului eveniment ce a avut loc sâmbătă la Spitalul Judeţean: inaugurarea UPU.

Oaspeţi de seamă

Sâmbătă dimineaţa, noua Unitate de Primire a Urgenţelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru zecile de persoane adunate să vadă noua faţă UPU: membrii Comisiei de Medicină de Urgenţă şi Dezastre din cadrul Ministerului Sănătăţii, prezenţi în aceste zile la Oradea pentru a se întruni în cadrul unei şedinţe ordinare la Hotel Continental, cadre medicale, manageri de spitale, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, alături de care s-au aflat Ilie Bolojan, secretarul general al Guvernului şi deputatul PNL de Bihor, Cornel Popa. După ce panglica de inaugurare a fost tăiată de către dr. Arafat şi de managerul Spitalului Judeţean, ec. Emil Popovici Muţ, un preot a oficiat slujba de sfiinţire a noii Unităţi de Primire a Urgenţelor. După terminarea festivităţilor obişnuite cu astfel de prilejuri, oaspeţii, împreună cu dr. Arafat au făcut un tur al UPU-ului. „Sunt mulţumit de ceea ce s-a realizat la Oradea. Atât la UPU cât şi la Ambulanţă ori SMURD. Din promisiunile pe care le-am primit la ultima vizită, 90% s-au realizat. Bihorul ar trebui să fie exemplu pentru alte judeţe. Cu ceea ce s-a realizat la UPU, aţi ajuns la condiţii de normalitate”, a declarat dr. Arafat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Prefectura Bihor.

Investiţie de miliarde

Lucrările pentru amenajarea UPU au început în această vară, costul total al acestora ridicându-se la 15 miliarde de lei vechi, bani primiţi de la Ministerul Sănătăţii. Aparatura, în valoare de 500.000 de euro, a fost finanţată printr-un program al Băncii Mondiale. „În componenţa UPU intră o cameră de triaj, cameră de resuscitare, una pentru intervenţii minore, camera de Ortopedie, cea de gips, Radiologia, Tomografia, spaţii auxiliare, depozite, băi, zonă de igienizare şi o sală de aşteptare”, ne-a declarat mananagerul Muţ. De cealaltă parte, opusă UPU, şi tot la parterul spitalului se află zona de primire pentru internările obişnuite, zonă la fel de bine pusă la punct.

Viorica Borz



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor