Urgenţe pe şase nivele

6Comentarii
Urgenţe pe şase nivele
ORADEA – Directorul ASP Bihor, dr. Ritli Ladislau, a făcut publice luni propunerile instituţiei pe care o conduce la studiul de prefezabilitate realizat pentru ridicarea Spitalului de Urgenţă de către o firmă din Bucureşti şi una din Austria.

Spitalul ar urma construit la intersecţia dintre bulevardul Decebal şi strada Vlădeasa, lângă benzinăria MOL, pe un teren pus la dispoziţie de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, folosit până acum de către Inspectoratul Poliţiei de Frontieră.

Potrivit dr. Ritli, spitalul ar costa 90-100 milioane de euro, cu tot cu dotările aferente, însă propunerile avansate de acesta şi care vor trebui depuse la minister până pe 3 aprilie ar putea scădea costurile investiţiei. Astfel, Ritli a vorbit despre forarea unui puţ de apă în apropierea spitalul, de 150-200 metri adâncime, despre introducerea apei geotermale, pentru care există deja un puţ forat, şi despre amplasarea unei staţii de epurare proprie.

Urmează să fie întocmit Planul Urbanistic Zonal şi Planul Urbanistic de Detaliu, dr. Ritli informând că deja s-a luat legătura cu Consiliul Local în acest scop. Spitalul, care ar trebui finalizat în doi ani de acum încolo, va fi construit pe şase nivele, dintre care două în subteran, urmând a dispune de 438 de paturi. Acestea vor fi transferate din gestiunea Spitalului Judeţean, astfel încât judeţul nostru îşi va păstra numărul de paturi din unităţile spitaliceşti. „Spitalul va avea şi o secţie de obstetrică – ginecologie, iar un segment al spitalului va funcţiona pe partea de copii”, declară dr. Ritli.

Prefectul Ilie Bolojan a informat că, pentru ridicarea spitalului s-au obţinut deja avizele Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerul Sănătăţii, fiind în curs de obţinere şi avizul Ministerului Transporturilor. Urmează să fie obţinute avizul Ministerului de Finanţe şi avizul Ministerului Justiţiei.

 

Nu e spital regional

În ciuda faptului că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat de mai multe ori la Oradea că Spitalul de Urgenţă ce se va ridica aici va fi unul dintre cele opt spitale regionale, până la urmă acesta va fi doar un spital la nivel judeţean, urmând să se stabilească dacă va avea şi o dimensiune clinică. „Oradea e un centru universitar tânăr şi probabil s-au preferat oraşele cu tradiţie universitară, cum e Clujul sau Timişoara. Dacă ar fi fost un spital regional, atunci s-ar fi ajuns la circa 1.000 de paturi şi acest lucru ar fi însemnat un etaj în plus”, a declarat dr. Ritli.

Calin Corpas



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor