Urgenţele dentare, păsuite

Urgenţele dentare, păsuite
A V-a editie a Zilelor stomatologiei oradene, organizata vineri la Hotel Continental, a cuprins teme si dezbateri mai complexe ca în anii trecuti. Cea mai aprinsa discutie de vineri a fost legata de faptul ca bihorenii nu au cabinet dentar de urgenta gratuita.

Presedintele Colegiului Medicilor Dentisti, dr. Panczel Marton, a accentuat ca „în Bihor nu se vrea înfiintarea unui astfel de cabinet”. Babes si Carp vs. Panczel


De vreo trei ani, stomatologii duc zadarnic tratative dure cu conducerile Directiei de Sanatate Publica si ale mai multor spitale – dr. Aurel Babes, directorul Spitalului Judetean, si dr. Gheorghe Carp, directorul Spitalului de Copii – pentru obtinerea unei locatii necesare cabinetului dentar de urgenta gratuita.


Singurii care au fost de acord de la început cu acest cabinet sunt directorii Casei de Asigurari de Sanatate Bihor. Prezent la conferinta de presa de vineri, directorul CAS Bihor, Simona Ardelean, a declarat ca „în contractul-cadru al spitalelor se stipuleaza ca CAS Bihor finanteaza toate tipurile de urgenta”. Ardelean a mai spus ca CAS Bihor doreste sa finanteze acest cabinet, adica sa plateasca cheltuielile de personal si de regie. Cu toate acestea, a spus dr. Panczel, pâna acum nu s-a gasit nici un spatiu de spital, desi aici bolnavii cu complicatii ale cavitatii bucale ar beneficia de servicii medicale gratuite, la sectiile de profil (maxilo-faciale etc.).

Sanse minime


Vicepresedintele Colegiului Dentistilor din Capitala, dr. Delia Barbu, a spus în timpul conferintei de vineri ca în circa zece judete din tara nu functioneaza înca nici un astfel de cabinet, dar ca numai în Bihor se dau astfel de lupte crâncene între partile implicate: Colegiul Medicilor Dentisti, Directia de Sanatate Publica si spitale.
Concluzia celor prezenti la conferinta de presa a fost ca sansele ca bihorenii sa îsi poata rezolva abcesele dentare în timpul Sarbatorilor de iarna sunt aproape de zero.

Otilia Sandor