Urmărit de poliţişti, s-a lovit de stâlp

3Comentarii
Urmărit de poliţişti, s-a lovit de stâlp
Un aleşdean riscă dosar penal după ce, băut criţă fiind, nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi s-a lansat într-o cursă terminată doar după ce a rupt un stâlp de beton în Groşi, pe DN1.

Joi la ora 19.30, pe tronsonul Aştileu – Aleşd al DN 764, poliţiştii au adresat semnal de oprire unui autoturism marca Dacia 1310 al cărui conducător a ignorat semnalele acustice şi luminoase instalate la trecere la nivel cu calea ferată, depăşind coloana de autovehicule oprite.

Conducătorul autoturismului Dacia nu a oprit nici la semnalul efectuat de agentul de poliţie, fapt pentru care echipajul de poliţie cu autoturismul având semnale acustice şi luminoase în funcţiune, a procedat la urmărirea acestuia. Şoferul şi-a continuat deplasarea pe D.N. 764, pe străzile din localitatea Aleşd, pe D.N. 1, până în localitatea bihoreană Groşi.

În respectiva localitate, după ce a efectuat o manevră neregulamentară de depăşire, în momentul în care a revenit pe partea dreaptă a carosabilului conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei. Astfel, autoturismul a intrat în coliziune cu un stâlp electric. Conducătorul autoturismului Dacia a fost identificat ca fiind V.I. (45 ani), din Aleşd, iar în urma testării sale cu aparatul etilo-test, a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţelui Bihor, subinspector Alina Dinu.

De asemenea, cel în cauză a refuzat categoric recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge astfel că s-a întocmit dosar penal în cauză.

În urma impactului a rezultat distrugerea stâlpului, ruperea firelor de curent, avarierea autoturismului şi blocarea temporară a traficului. Totodată, a fost necesară şi intervenţia echipei de la Electrica.

Jumătate din localitatea Groşi, cea de pe partea afectată de ruperea stâlpului, nu a avut curent şi semnal Romtelecom până vineri la ora 12, când s-a finalizat remedierea.

Pe lângă dosar penal, amendă şi avarierea maşinii, aleşdeanul în cauză va trebui să plătească şi distrugerile provocate.



Mai reamintim cu această ocazie că în cazul în concentraţie de alcool pur în aerul expirat depăşeşte 0,40 mg/l legea impune recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Cristian Horgos



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor