Urmăriţi general, reţinuţi la intrarea în ţară

BORS – Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, la controlul de frontieră, doi cetăţeni români, urmăriţi general. Joi s-a prezentat la intrarea în ţară, în PTF Borş, un bărbat fără acte de identitate asupra lui.

“Din declaraţiile lui rezultă că actele de identitate i-au fost furate, în împrejurări necunoscute, pe teritoriul statului italian. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că este cetăţean român, Radu P. de 21 de ani, domiciliat în Urecheni, ieşit legal din România, în cursul lunii ianuarie 2008. Pe numele lui este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 6 luni de închisoare prin înlocuirea unei amenzi penale de 1.000 de lei”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al DPF Oradea. Câteva ore mai târziu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară Sorinel V. (40 ani). Acesta are este condamndat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru înşelăciune. Cei doi au fost predaţi unor escorte din cadrul IPJ Bihor, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase