UTA-FCB, în varianta deţinuţi

UTA-FCB, în varianta deţinuţi
ORADEA -  Baza sportivă 5×5 din Ioşia a găzduit azi un meci inedit de fotbal. O echipă formată din deţinuţii aflaţi în custodia Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă (PRMS) Oradea s-a înfruntat cu o echipă similară a PRMS Arad.

„Organizarea acestui meci de fotbal urmăreşte promovarea sportului în rândul persoanelor private de libertate, plecând de la premisa că acesta presupune muncă, seriozitate, fair-play şi respectarea regulilor.

Ori tocmai aceste persoane la un moment dat al vieţii au încălcat regulile sociale, ceea ce a condus la starea de detenţie. În acelaşi timp acest gen de activităţi contribuie la creşterea încrederii în sine, care va folosi la reinserţia lor socială, în momentul în care se vor întoarce în societate”, explică subinspectorul-şef Gabriel Ţica, purtătorul de cuvânt al PRMS Oradea.

Reprezentanţii PRMS Oradea ţin să precizeze că meciul a fost posibil şi datorită fostului campion naţional de culturism, orădeanul Ion Marin patronul bazei sportive 5×5, şi care a mai susţinut astfel de acţiuni la care au participat deţinuţii orădeni.

„Este un meci destul de frumos şi avem de a face cu un adversar foarte bun. Ei stau ceva mai bine decât noi la condiţia fizică şi asta îi ajută.

Oricum îmi pare foarte bine că avem ocazia să ieşim la astfel de concursuri, pentru că astfel trece timpul mai uşor”, spune A.T., unul dintre deţinuţii orădeni care au jucat azi.

„Nu suntem pregătiţi fizic, iar la fotbal asta contează. Din păcate penitenciarul nostru nu are condiţii să ne putem pregăti. Conducerea se chinuie să ne asigure condiţii, dar nu este spaţiu.

Cu ajutorul domnului Marin ne mai aduc la 5×5 să ne antrenăm. Pentru noi o ieşire înseamnă foarte mult. Mai dăm ochii cu realitatea, că dincolo de poartă eşti închis, iar aici simţi efectiv libertatea, uiţi unde eşti”, spune I.C. un alt jucător de la echipa orădeană.

Ambele echipe s-au dăruit foarte mult pe teren, meciul fiind extrem de disputat, la final însă, arădenii s-au impus categoric cu 10-3.

„Se poate învăţa foarte mult şi din înfrângeri, ca şi în viaţă. Scorul nu a fost atât de important, ci acţiunea în sine”, conchide subinspectorul-şef Gabriel Ţica.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase