Vacanţa de Crăciun, la final

Vacanţa de Crăciun, la final
Zilele libere de Crăciun s-au încheiat. Din 27 decembrie, majoritatea celor care au o slujbă se întorc la muncă. Nu pentru mult timp însă. Începând din data de 30 decembrie urmează alte 4 zile libere.

Potrivit contractului colectiv de muncă bugetarii beneficiează de 4 zile libere de Crăciun şi de alte 4 de Revelion. Singurii care fac excepţie sunt medicii şi o parte a angajaţilor regiilor autonome care trebuie să asigure permanenţa.

Funcţionarii vor lucra în zilele de 27, 28 şi 29 urmând ca din 30 să intre din nou într-un mini concediu cu ocazia Revelionului. Excepţie fac angajaţii din sistemul de învăţământ care se află în vacanţă.

Angajaţii din sistemul bancar ca şi cei din cadrul administraţilor financiare vor avea program normal până în data de 30 decembrie. Aşadar, dacă mai aveţi rate sau impozite de achitat vă puteţi prezenta la ghişee.

Angajaţii societăţilor particulare lucrează după programul stabilit de patroni de comun acord cu sindicatele. Multe firme le-au dat liber angajaţilor până pe data de 3 ianuarie. Excepţie fac angajaţii magazinelor şi ai restaurantelor care vor avea chiar un program prelungit în perioada sărbătorilor.

Parlamentarii, în schimb, nu se vor prezenta la lucru. Aceştia au vacanţă până în data de 1 februarie. Angajaţii Senatului, ai Camerei Deputaţilor şi ai Guvernului vor munci, însă, la fel ca şi ceilalţi bugetari.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase