Vacanţa de vis a orădenilor, ruinată

22Comentarii
Vacanţa de vis a orădenilor, ruinată
ORADEA – Două firme de turism orădene au reuşit să strice vacanţa mult aşteptată a mai multor turişti. În primul caz, 25 de orădeni care trebuiau să petreacă zece zile de odihnă în Grecia s-au trezit în camere lipsite de confort. Asta după ce au trebuit să îndure un drum obositor.

Încă de la plecare s-au ivit probleme, autocarul cu care aceştia călătoreau s-a defectat la Arad, fiind nevoiţi să aştepte patru ore până acesta a fost reparat.
Turiştii susţin că firma Rustic Travel nu le-a pus la dispoziţie informaţiile necesare despre staţiunea unde urmau să-şi petreacă concediul, ei putând accesa doar o pagină de internet. Aici toate arătau foarte bine, dar ajunşi la destinaţie românii au fost foarte dezamăgiţi. Vilele în care au fost cazaţi, care trebuiau să fie de trei stele, nu arătau deloc ca pe site-ul pus la dispoziţie de agenţia de turism.
Turiştii nemulţimiţi s-au plâns la întoarecere la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Bihor. „Urmează să mergem la firma de turism, să verificăm reclamaţia. Am înţeles că înainte să se întoarcă în ţară cei 25 de turişti, agenţia de turism a şi retras oferta respectivă”, a precizat Cristiana Bigan, şefa OJPC Bihor.


Banii înapoi

Alţi 50 de orădeni sunt hotărâţi să dea în judecată firma de turism cu care au plecat în vacanţă. Responsabil pentru vacanţa stricată, spun orădenii, este firma de turism Brigitte. Turiştii afirmă că au plătit 400 de euro pentru a petrece zece zile în Turcia, la Kuşadasî.
Au ajuns însă într-o localitate aflată la peste 30 de kilometri de staţiune, într-un hotel în care condiţiile de cazare erau sub standardele afişate.
Turiştii susţin că agenţia de turism din Oradea nu a respectat nici o obligaţie din contractul semnat în ţară. În drumul spre Turcia erau programate două opriri cu cazare la hotel, dar acestea nu au fost respectate, aşa că cei 50 de români au stat aproape 48 de ore în autocar.

 

Simona Albinaru



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor