Vacanta la tara, pe bani putini

3Comentarii
Vacanta la tara, pe bani putini
In aceasta perioada, pensiunile agroturistice din Brasov, Buzau, Cluj, Covasna, Harghita, Maramures si Neamt ofera tarife de cazare care pornesc de la 150 de lei de persoana pentru sase zile, in cadrul programului “Vacanta la tara”.

Oferta este valabila pana pe 15 iunie, iar proprietarii de pensiuni incearca sa-si atraga clientii cu produse naturale si preturi de cazare mai mici.

“Estimam ca tarifele promotionale vor umple pensiunile in proportie de peste 50% si in aceasta perioada, atipica”, spune Maria Stoian, presedinte onorific al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), citata de Evenimentul Zilei.

Potrivit acesteia, cinci nopti de cazare la pensiunile de doua margarete costa 150 de lei, in timp ce la unitatile de trei si patru margarete pretul pentru un sejur ajunge la 195 de lei.

Mesele se platesc separat si pornesc de la 60 de lei/persoana/zi pentru mic dejun, pranz si cina. Proprietarii de pensiuni se lauda cu produse naturale, multe dintre acestea din productie proprie – lapte, branza, oua, rosii, castraveti si alte legume, in functie de specificul locului.

“Din ce in ce mai multe pensiuni s-au dotat si cu biciclete, pe care le ofera gratuit pentru oaspetii casei. Cele mai pretentioase au sala de fitness, sauna sau masa de ping-pong si ofera si posibilitatea unor plimbari cu ATV-ul”, spune Maria Stoian.

La unele pensiuni de patru margarete, clientii pot face si echitatie in schimbul a 60-80 de lei/ora sau pot opta pentru o varianta cu adevarat rustica: plimbarea cu caruta timp de o ora, in schimbul unui tarif de 15 lei. Plimbarile cu ATV-ul sunt si mai costisitoare – de la 130 de lei/ora.

De asemenea, aproape toate pensiunile au in apropierea lor o manastire sau un schit care merita vizitat.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor