Văcăroiu dă undă verde duty-free-urilor

Văcăroiu dă undă verde duty-free-urilor
BUCUREŞTI – Preşedintele interimar, Nicolae Văcăroiu, a semnat, joi, Decretul privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2006 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free şi duty-paid.

Cu zece zile în urmă, plenul Camerei Deputaţilor a respins, cu majoritate de voturi, cererea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, de reexaminare a proiectului de lege pentru respingerea ordonanţei referitoare la comercializarea mărfurilor în regim de duty-free şi duty-paid, menţinând raportul iniţial de respingere a Ordonanţei.

Preşedintele Comisiei economice, deputatul PSD Mihai Tudose, a susţinut de la tribuna Parlamentului că membrii comisiei şi-au menţinut poziţia şi au votat în unanimitate un raport de adoptare a Legii de respingere a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.48/2006 privind comercializarea mărfurilor în regim de duty-free şi duty-paid.

Mihai Tudose a motivat că ordonanţa a fost respinsă din nou, deoarece, în acest domeniu, sunt în vigoare prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de duty-free, aprobată în 2002 şi modificată prin Legea 330/2006.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase