Vaccinarile „scolare” incep in octombrie

2Comentarii
Vaccinarile „scolare” incep in octombrie
În octombrie copiii din clasele I-a, a II-a, a III-a, a VIII şi a IX-a vor primi vaccinurile obişnuite pentru vârsta lor.

Medicii inspectori anunţă că luna viitoare va începe campania şcolară de vaccinare, care se va încheia în mai anul viitor. Astfel, elevii din clasa a II-a, vor fi, între 11 – 22 octombrie 2010, vaccinaţi antirujeolic-antirubeolic-antiurlian împotriva oreionului sau parotiditei epidemic ( RRO ) şi se va face şi recuperarea restanţierilor care nu au beneficiat de acest vaccin atunci când trebuia, din cauza discontinuităţilor îna provizionarea cu vaccin.

Liceenii din clasele de a IX-a, vor beneficia între 8 – 19 noiembrie 2010 de vaccinare antidiftero-tetanică (dT), având loc în această perioadă şi recuperarea restanţierilor. Copiii din clasele de a III-a vor fi vaccinaţi între 22 noiembrie şi 3 decembrie 2010 antipoliomielitic (VPI).

Bobocii din clasele I vor primi în aprilie anul viitor vaccin antirujeolic-antirubeolic-antiurlian ( RRO ), iar în mai anul viitor va veni rândul copiilor de clasa a VIII-a să primească vaccinul antidiftero-tetanic (dT).

Şi neşcolarizaţilor

Medicii inspectori informează că aceste vaccinări vor fi efectuate tuturor copiilor de vârstă eligibilă, indiferent că sunt şcolarizaţi sau nu. Copiii care nu sunt la şcoală vor fi vaccinaţi de către medicii de familie, iar elevii de către doctorii din şcoală, acolo unde există sau de medici nominalizaţi de Direcţia de Sănătate Publică.

Şefii DSP roagă părinţii şi cadrele didactice să sprijine campania de vaccinare şi copiii să fie prezenţi la şcoală în zilele programate. Costurile vaccinării sunt suportate de Ministerul Sănătăţii, prin Programul Naţional de Imunizări, iar scopul vaccinării este prevenirea unor boli grave cu impact major în sănătatea publică, a atenţionat şeful DSP, dr. Marius Pârcioagă.

O.Ş.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor