Vadu Crișului și Aușeu, la Legrad International Forum

De Veronica Bursaşiu
Vadu Crișului și Aușeu, la Legrad International Forum
În perioada 14-16 iunie 2019, în comuna Legrad din Croația a avut loc evenimentul Legrad International Forum, în cadrul căruia România a fost reprezentată de comunele Vadu Crișului și Aușeu prin cei doi primari, Dorel Cosma și Mitică Lazăr.

Delegați din 11 țări s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute în comuna din Croația și au dezbătut teme precum dezvoltarea economică și socială a comunităților rurale în cadrul Uniunii Europene sau rolul comunităților locale în reducerea poluării. De asemenea, au fost stabilite parteneriate între aceste comunități, în vederea unor proiecte viitoare comune. Competiția culinară și cea de graffiti au fost foarte interesante, România fiind reprezentată cu mare succes la ambele probe. La cea culinară, master chef-ul a fost Dorel Cosma, primarul din Vadu Crișului, pe când la graffiti Delia Lascău. Aceste prestații au constituit o promisiune pentru reușita celei de-a zecea ediții a Picnicului European, care se va desfășura la Vadu Crișului în perioada 23-25 august.

La evenimentul jubiliar, pe lângă localnici vor participa reprezentanți din 16 localități din 8 țări europene, de la Altopiano din Italia, Brezova din Cehia, Legrad din Croația, Székkutas, Körösszegapáti, Felsőpakony, localități înfrățite din Ungaria, dar și din Nikinci, Serbia, sau orașul Kastl din Germania.

Evenimentul din Vadu Crișului va avea trei componente: una culturală, în care după defilarea delegațiilor și deschiderea oficială formațiile artistice din localitățile participante vor prezenta câte un program, sâmbătă va fi o zi dedicată gastronomiei, prin organizarea unui concurs de gătit internațional și conferințe dedicate prezentărilor și dezbaterilor pe teme cu care se confruntă comunitățile din Europa.
Ancuța Schiop, Ioan Hasas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !