Vali Velcea: Ma gandesc sa terminam turul pe primul loc!

De M. Hoster
Vali Velcea: Ma gandesc sa terminam turul pe primul loc!
Stadionul „Dan Păltinişanu” va găzdui sâmbătă de la ora 12 derbi-ul alb-violet al Ligii B. Se vor întâlni ocupantele locurilor doi şi trei, Poli Timişoara şi FC Argeş Piteşti. Un meci important, care în cazul unei victorii a bănăţenilor ar însemna desprinderea primelor două clasate de pluton, la opt puncte.

Vali Velcea, antrenorul timişorenilor, consideră că e necesară obţinerea de continuitate în rezultatele echipei. „Sâmbătă, meciul cu Argeş e foarte important. Vrem să ne asigure continuitatea victoriilor, avem nevoie de victorie! Ne putem desprinde la 8 puncte de locul 3 şi cred că în finalul campionatului altfel vor sta lucrurile. Să nu mai trăim din ce am făcut cu Steaua şi Deva, să ne adunăm forţele şi să obţinem cele trei puncte puse în joc. Suntem datori să oferim pe propriul stadion o lecţie de fotbal”, a declarat, joi, Velcea. „Starea de spirit este bună, am avut o săptămână liniştitoare pentru a pregăti meciul cu FC Argeş. Suntem conştienţi că sâmbătă trebuie să avem atitudine de echipă învingătoare”, a mai declarat Velcea, referindu-se la starea de la echipă. Tameş rămâne accidentat, Zăgrean este în plin proces de recuperare, iar Jitaru rămâne indisponibil pentru retur. „Nu îmi mai doresc probleme la echipă. Mă gândesc să terminăm turul de campionat pe primul loc. Asta te obligă să fii din ce în ce mai precaut. Încet, cu răbdare, diferenţa de valoare va deveni vizibilă. Mulţi s-au îndoit că putem face ce am făcut în meciul cu Steaua. Este bine că lumea a văzut valoarea echipei. Dar, este greu să ne menţinem pe acelaşi palier şi la meciurile de liga 2”, a încheiat antrenorul timişorenilor.

Pentru atacantul lui Poli, Mircea Axente, golul de la Deva a fost picătura de încredere de care avea nevoie pentru un joc mai bun: „Meciul cu FC Argeş e important, o victorie ne-ar duce la 8 puncte de ei. Vor încerca să facă un punct aici. Dorim acelaşi joc din ultimele două meciuri, cred că atmosfera e bună la echipă, vom reuşi. Suntem liniştiţi la echipă, e cel mai important în acest moment. Pentru mine a fost o perioadă mai dificilă, am încercat la antrenament să trec mai uşor peste probleme. Acest gol de la Deva mi-a dat încredere şi sper să ajut cât mai mult echipa”.

Managerul sportiv Daniel Stanciu e mulţumit îm primul rând de atmosfera bună de la echipă şi de modul în care se înţeleg jucătorii. „Încet, încet devenim un grup, asemănător cu ceea ce am fost sezonul trecut. Avem nevoie să legăm noi victorii pentru a aborda meciul de Cupă de la începutul lunii decembrie cât mai bine. Forma sportivă arătată în ultimele două jocuri este una bună. Trebuie seriozitate, dacă joacă bine se respectă în primul rând pe ei ca fotbalişti. FC Argeş e o echipă tânără, cu jucători buni. Indiferent de cum e Argeşul noi jucăm acasă, nici nu se pune problema să nu câştigăm”, a declarat Daniel Stanciu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase