Valuri penale la Ștrandul Venus

De Cristian Horgoș
5Comentarii
Valuri penale la Ștrandul Venus
© FOTO: Felixspa.com
Renovarea Ștrandului de către SCT Felix e băgată de apă de falsurile operate din interiorul Primăriei Sânmartinului.

Sânmartin. Jalnica stare în care a ajuns Ștrandul Venus, cel care atrăgea sumedenie de orădeni de 1 Mai, se va menține în ciuda intenției SCT Felix de a investi milioane de euro. Aceasta fiindcă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus începerea urmării penale pentru fapte de abuz în serviciu, falsuri și înșelăciune. Iar până la finalizarea anchetei e blocată vânzarea la jumătate. Tărășeniile ajuns în atenția procurorilor datează din aceiași perioadă în care secretara Livia Bara opera schimburi de terenuri care i-au adus o trimitere în judecată de către DNA Oradea și chiar o sentință (atacabilă) de condamnare.

Dealtfel, dosarul Ștrandului Venus a trecut și pe la DNA, care însă l-a returnat la PCA Oradea fiindcă prejudiciul reclamat era cu 10% sub pragul de un milion de euro.

“Și eu doresc modernizarea Ștrandului Venus dar nu pot accepta ca eu, care am moștenit de la părinți teren din ștrand, să nu fiu despăgubit echitabil iar consilieri locali din Sânmartin să se aleagă acolo cu terenuri. După plata datoriei către Compania de Apă Oradea o parte din avansul de la SCT Felix a ajuns în conturile Primăriei Sânmartin”, ne-a explicat Ioan Ciorba, cel care a descoperit o parte din falsurile ajunse în vizorul procurorilor.

Parchetul Curţii de Apel cercetează CF-uri, hotărâri de Consiliu şi caiete de sarcini dublate.

Ştirea că fosta secretară din Sânmartin are o sentinţă (încă atacabilă) de condamnare pentru schimburi frauduloase de terenuri public-private, l-a determinat pe un revendicator de teren din incinta ştrandului Venus să ne pună în atenţie o ordonanţă de începere a urmăririi penale.

Astfel, în baza faptului că părinţii săi au avut teren care a fost naţionalizat înainte de a se amenaja ştrandul din Băile 1 Mai, Ioan Ciorba s-a constituit intervenient în cazul vânzării ştrandului Venus către SCT Felix. Iar pe lângă procesele civile, Ioan Ciorba a depus şi sesizări penale privind funcţionari OCPI Bihor, pe fosta secretară Livia Bara precum şi pe alţi responsabili din cadrul Primăriei şi Consiliului Local Sânmartin.

Documentele depuse de Ioan Ciorba la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Oradea l-au determinat pe procurorul de caz să dispună începerea urmăririi penale cu privire la infracţiuni de conflict de interese, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu.

În Ordonanţa de începere a urmării penale se precizează că actul de sesizare al reclamantului vizează „întocmirea mai multor înscrisuri oficiale false constând în adeverinţe” precum şi faptul că pârâţii „au elaborat două hotărâri ale Consiliului Local Sânmartin cu acelaşi nr. 203/2003 cu conţinuturi diferite cu care au obşinut efecte juridice diferite şi astfel au creat o situaţia juridică defavorabilă persoanei vătămate care nu şi-a mai putut valorifica drepturile reale moştenite asupra unor terenuri aflate în incinta obiectivului turistic Ştrandul Venus din localitatea 1 Mai”.

Multiple caiete de sarcini”

Totodată, procurorul PCA Oradea a mai constatat că vânzarea Ştrandului s-a făcut netransparent, folosindu-se multiple caiete de sarcini şi clauze abuzive.

„Din cercetările întreprinse în cauză mai rezultă că obiectivul turistic Ştrandul Venus din localitatea 1 Mai a făcut obiectul unei promisiuni sinalagmatice de vânzare cumpărare ce s-a încheiat între comuna Sânmartin şi SCT Felix SA pentru care s-a achitat 1/2 din valoare, mai precis un avans în cuantum de 2.826.250 euro la care se adauguă 451.250 euro TVA cu titlu de avans, vânzare ce nu a respectat condiţiile legale de transparenţă specifice unei licitaţii, fiind folosite multiple caiete de sarcini şi clauze abuzive care au prejudiciat interesele comunei Sânmartin”, a mai precizat, în Ordonanţă, procurorul PCA Oradea.

Primarul Popuş ca martor

Solicitat să ne expună punctul de vedere al Primăriei Sânmartin privind aspectele constatate de procuror, primarul Lucian Popuş ne-a încredinţat, mai înainte de toate, că are calitatea de martor în acest dosar.

„Am fost audiat în calitate de martor în acel dosar despre care eu unul ştiu că a fost deschis IN REM. Eu sunt primar din anul 2004 iar dosarul respectiv a fost deschis de dl Ciorba în 2012. Dealtfel, domnul Ciorba şi-a primit terenul pe care l-a cerut tot înainte ca eu să devin primar”, ne-a declarat primarul Popuş.

Totodată, edilul respinge varianta multiplelor caiete de sarcini.

„A fost doar o ciornă de caiet de sarcini şi caietul de sarcini semnat de toţi şi în care apare tot terenul din incinta ştrandului Venus”, afirmă Lucian Popuş.

Cât priveşte terenurile chioşcurilor deţinute în incinta Ştrandului Venus de consilieri locali din Sânmartin, primarul Popuş susţine că şi terenurile respective au fost preluate de Primărie de la SC Calipso. „Spaţiile chioşcurilor au fost concesionate de Primărie iar terenurile respective au fost preluate de Primăria Sânmartin de la SC Calipso prin 1995”, ne-a spus Popuş fără să hazardeze să dea explicaţii în numele funcţionarilor OCPI Bihor responsabili de dubla-întăbulare a acelor terenuri.

În fine, edilul ne-a mai motivat şi de ce Primăria Sânmartin nu are pretenţii, în numele comunităţii locale, din încasările realizate de SCT Felix pentru Ştrandul Venus, până la perfectarea vânzării.

„E adevărat că procedura s-a oprit la încasarea avansului achitat de SCT Felix dar aceasta din cauza demersurilor făcute în justiţie de Ioan Ciorba. Până când nu se vor finaliza acestea nu se poate definitiva vânzarea. Întretimp noi am predat gestiunea ştrandului iar SCT Felix merge oricum în pierdere şi nici nu poate începe investiţia în ştrand din cauza proceselor. Aşa încât am considerat că nu e cazul să avem pretenţii suplimentare”, ne-a explicat Popuş. Chit că nici comunitatea locală „nu merge pe câştig” până la clarificarea vânzării ştrandului.

Dosarul „Venus” a trecut şi pe la DNA

Întrucât prejudiciul reclamat urca „doar” până la 900.000 de euro, DNA a retrimisa dosarul la PCA Oradea.

Cercetărileprivind ilegalităţi premergătoare vânzării Ştrandului Venus au trenat fiindcă dosarul a circulat între parchete până la stabilirea competenţei.

Astfel, apreciind iniţial că prejudiciul depăşea un milion de lei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Oradea l-a trimis la DNA Oradea.

Însă printr-o Ordonanţă emisă în septembrie 2012, procurorul de caz al DNA Oradea a decis că pentru infracţiunea de înşelăciune reclamată în sarcina consilierului juridic şia secretarei Primăriei Sânmartin prejudiciul reclamat putea fi de maxim 900.000 de euro astfel că a disjuns cauza şi a declinat competenţa către PCA Oradea, Parchet care a emis apoi, în martie 2014, Ordonanţa de începere a urmării penale.

Subliniindu-şi calitatea de martor în dosar, primarul Popuş ne-a mai pus la dispoziţie ieri Ordonanţa emisă de DNA Oradea în septembrie 2012 şi în care procurorul de caz a mai dispus şi neînceperea urmării penale, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, faţă de Bara Ioan, Popuş Lucian, Opriş Gheorghe şi Şerban Petru, toţi în calitatea de foşti consilieri în cadrul Consiliului Local Sânmartin la data săvârşirii faptelor reclamate.

SCT Felix, în stand-by

Unul din potenţialele falsuri reclamate la Parchet de Ioan Ciorba vizează şi duble întăbulări ale terenurilor aferente chioşcurilor deţinute în Ştrandul Venus de foşti consilieri locali din Sânmartin.

Iar dacă, în primă fază, Ioan Ciorba s-a simţit ca oponent, în justiţia civilă, cu SCT Felix, acum apreciază că şi SCT Felix va resimţi consecinţele falsurilor reclamate de el.

Pentru o confirmare sau infirmare a celor de mai sus l-am contactat ieri pe juristul Traian Bogdan al SCT Felix. „Am aflat şi noi de posibile probleme privind întăbularea terenurilor aferente chioşcurilor. Însă vom putea emite un punct de vedere doar după ce vom verifica situaţie la Oficiul de Cadastru”, ne-a putut răspunde Traian Bogdan.

O altă nedumerire a justiţiabilului Ioan Ciorba se leagă de faptul că un complet de instanţă civilă i-a respins cererea de suspendare a judecării civile până la soluţionarea dosarului penal 292/P/2012.

„Într-unul din documentele depuse la instanţă pentru a motiva suspendarea judecării civile, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a precizat că cercetările sunt orientate spre stabilirea stării de conflict de interese al consilierilor care au adoptat hotărâri ale entităţii administrativ teritoriale, prin care au dispus asupra situaţiei juridice al obiectivului turistic Ştrand Venus din localitatea 1 Mai dar şi împrejurările în care s-a licitat şi promis vânzarea acestuia către SC Turism Felix SA. Dar degeaba”, ni s-a plâns Ioan Ciorba.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor