„Vama a făcut numai rău”!

NĂDLAC – O echipă a ziarului nostru s-a aflat, sâmbătă, în mijlocul locuitorilor oraşului Nădlac, pentru a afla problemele cu care aceştia se confruntă atât în viaţa de zi cu zi, dar mai ales la scurt timp după intrarea României în Uniunea Europeană.

Pentru că, se ştie, Nădlacul (care numără 8142 de suflete şi care este compus din slovaci, români, maghiari, romi etc) a fost şi a rămas principala poartă de intrare în România dinspre Europa civilizată, iar în, şi pe lângă, această vamă s-a trăit bine, sute de nădlăcani ducându-şi traiul de pe urma acesteia (angajaţi fiind ca vameşi, poliţişti de frontieră, cantaragii, la firmele de comisariat sau, pur şi simplu, făcând micul trafic).

Contrar, poate, aşteptărilor, nădlăcanii care au venit la întâlnirea cu „Adevărul de Arad”, eveniment care a avut loc la Casa de Cultură din localitate, nu s-au plâns de dispariţia vămii şi, implicit, a beneficiilor aduse de către aceasta ci, chiar prin vocea primarului Vasile Ciceac, au afirmat că, cităm: „Vama a făcut numai rău! I-a dezumanizat pe unii dintre nădlăcani, pentru care numai banul a ajuns să conteze”.

 Romulus Dubat



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase