Vameşii atacă sentinţa „Usturoiul”

De Cristian Horgoș
Usturoi chinezesc pentru Ucraina
Usturoi chinezesc pentru Ucraina
Condamnată în dosarul şpăgilor pentru „Regina”, Nicoleta Dobrescu atacă sentinţa primită în dosarul „Usturoiul”.


Pe 12 mai s-au înregistrat la Curtea de Apel Oradea apelurile inculpaţilor Dobrescu Nicoleta Manuela, Nagy Vasile şi Vanciu Pavel precum şi a Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj, ca parte civilă.

Aceasta după ce, pe 25 februarie, Judecătoria Satu Mate a condamnat-o pe fosta şefă a Biroului Vamal Halmeu, Nicoleta Dobrescu, la 4 ani şi 8 luni de puşcărie, într-un dosar privind exportul fictiv de usturoi prin care bugetul UE a fost prejudiciat cu suma de 5.169.747 lei. În celebrul dosar „Usturoiul” au fost condamnaţi şi vameşii Vasile Nagy (4 ani şi 8 luni), respectiv Pavel Vanciu (3 ani de închisoare).

Totodată, cei trei inculpaţi sunt obligaţi să plătească despăgubiri importante către ANAF. Astfel, Dobrescu are de plătit aproape 2,5 milioane lei, Vasile Nagy aproape 1,79 milioane lei iar Pavel Vanciu aproape 0.9 milioane lei.

Istoricul cazului „Usturoiul”

Dosarul „Usturoiul” a intrat în atenţia DNA Oradea în anul 2009, prejudiciul cauzat bugetului Uniunii Europene fiind estimat la 2,5 milioane euro.
Exporturile fictive de usturoi chinezesc din spaţiul UE înspre Ucraina prin Vama Halmeu au fost depistate la un control de rutină al Oficiului European Antifraudă (OLAF), care a observat trei declaraţii de tranzit dubioase în sistemul computerizat de tranzit. La verificări s-a constatat că usturoiul nu apărea în registrul de export dar declaraţiile erau confirmate informatic. În final s-au găsit 58 de declaraţii vamale de tranzit cu usturoi în 2008 şi alte 31 în 2007. Cele 89 de declaraţii vamale erau emise de birouri vamale din alte ţări ale UE, având ca birou de destinaţie Vama Halmeu, care trebuia să confirme ieşirea mărfii din spaţiul european. Destinatarii usturoiului chinezesc erau firme din Ucraina.

Pentru un singur camion din cele 89, drepturile de import ce trebuiau achitate au valoarea de peste 20.000 de euro. Astfel, bugetul UE a fost păgubit cu peste 1,8 milioane euro reprezentând taxele vamale şi antidumping. Acestea urmează a fi imputate de OLAF statului pe teritoriul căruia a rămas marfa, adică României. În ciuda cercetărilor declanşate de OLAF şi derulate de DNA Oradea, Autoritatea Naţională a Vămilor, condusă de orădeanul Traian Mărginean, s-a limitat doar să-i mute temporar pe Dobrescu şi Nagy la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Satu Mare.

Condamnată şi în cazul „Regina”

Reamintim că în martie 2014, Nicoleta Dobrescu a fost condamnată definitiv şi într-un alt dosar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru că şi-a cumpărat funcţia de şefă a Vămii Halmeu, plătind 130.000 de euro, bani strânşi de la cămătari şi traficanţii de ţigări. Apoi, când i s-au mai solicitat alţi 300.000 de euro pentru a fi repusă în funcţie, aceasta a denunţat cazul. Tot câte 2 ani şi 6 luni au luat complicii Florin Feher, Romeo Niți și Ion Savu iar omul de afaceri Florian Liviu a luat 3 ani şi 6 luni.

Şeful ANV Radu Mărginean a fost scos de sub urmărire penală dar s-a ales în iunie 2014, cu o sentinţă de confiscare a sumei de 52.500 de euro ca fiind dobândită nejustificat. Soluţia de confiscare emisă de Curtea de Apel Oradea la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost însă atacată de Mărginean la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este pe rol.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase