Vameşii în grevă japoneză

13Comentarii
Greva Japoneza a vamesilor oradeni.
Greva Japoneza a vamesilor oradeni.
ORADEA – Vameşii din trei cele trei judeţene subordonate Direcţiei Regionale Vamale Oradea fac miercuri grevă japonez. Nemulţumirile lor sunt legate de restructurările preconizate începând cu 1 ianuarie 2007 şi nivelul salariului.

În cele trei judeţe aparţinând DRVO – Bihor, Satu Mare şi Maramureş – sunt 470 de angajaţi, din care circa 300 sunt membri de sindicat. Potrivit reprezentantului sindicatului, Dana Cuc, vameşii vor purta pe tot parcursul zilei de azi banderole albe, în semn de protest. „La o lună înainte de restructurările din domeniu noi nu ştim încă nimic. Câţi dintre noi vor pleca, cum va fi reorganizarea, dacă de la 1 ianuarie mai venim la serviciu”, a declarat sursa citată.

În cazul în care Guvernul nu le soluţionează revendicările în urma acestui protest, pe data de 10 noiembrie va fi stabilit programul acţiunilor de protest şi data la care va fi organizată greva generală. Sindicaliştii solicită Guvernului demararea de urgenţă a discuţiilor referitoare la reorganizarea sistemului vamal şi găsirea unor soluţii viabile pentru protecţia celor care vor rămâne fără locuri de muncă după integrare. Sindicaliştii mai solicită majorarea salariului până la 1.250 de lei, spor de confidenţialitate de 15% şi spor de fidelitate între 3 şi 20%.

Georgiana Anghel



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor