Vampele şi insomnia

Observ un lucru: românii au avut parte de presedinti si conducatori narcisiaci. Nu ma afund în istorie, ci ma pastrez în orizontul proxim, al secolului XX si al zilelor noastre. Carol al II-lea este primul exemplu.

Nota sa distincta a dat-o minunata boala, devenita, însa, la un moment dat, o corvoada strict fiziologica – priapismul. Emil Constantinescu e un alt personaj narcisiac, cu particularitatea sa elegiaca, fatala poate pentru vina de-a intra în istorie ca un natâng.

Iliescu e narcisiacul prin excelenta frustrat, atât de apropiat de drama autenticului Narcis, cel pedepsit de Nemesis la o moarte cumplita pentru vina de-a fi refuzat o nimfa. Ceausescu nu e un caz ce poate fi tratat psihologic, deoarece drama lui e una psihiatrica. Cum stam, oare, cu Basescu? În ce chip avem sau nu de-a face cu un alt narcisiac ramâne sa cercetam în cele ce urmeaza…

Neamul martir, levantin prin adoptie, a ales ceea ce i se potriveste: un presedinte mistocar. Basescu e posesorul unei inteligente smechere, dinamice, capabile sa gliseze extremele si sa jongleze cu solutii inaparente. În plus, se bucura de calitatea de-a fi amoral. Structural cinic, stie sa puna la bataie emotiile pentru a câstiga contexte si a salva situatii gata compromise. A avut puterea si tupeul de-a schimba perceptia asupra femeii promovate în administratie si politica.

Între cocul Suzanei Gâdea si ochelarii Ecaterinei Andronescu a ales decolteul Mioarei Mantale si sex-appealul blondinei Elena Udrea. Punct ochit, punct lovit! Printr-o improvizatie de barbat jucator (mi-e greu sa-l calific, totusi, playboy), Basescu a adus în spatiul public, precum într-un budoar de vitrina, vampa. Nu are nevoie, e limpede, de o Lupeasca, câta vreme nu sufera de boala unui rege ce si-a complexat fiul într-atâta încât l-a expulzat din mentalul colectiv.

Merge la un summit din stricta obligatie, când ata l-ar trage mai degraba spre o chermeza cu pirande si stripteuze, iar baia de multime îi foloseste în chip terapeutic: nimic nu e mai ucigator pentru un narcisiac decât singuratatea. Betia de tine, captivitatea egolatra au nevoie, prin transfer, de un spatiu al debordarii.

Veacurile sunt pline de asasini charismatici, pentru ca apele în care narcisiacul se oglindeste, pâna la urma tragic, sunt nesfârsitele multimi, biete turme somatice, lipsite de instinct si expresie. De ce fuge mâncând pamântul un dependent de sine? Care e spaima narcisiacului? Fara nici un dubiu, orizontul abia întrezarit, dar cu atât mai terifiant, al esecului. Ratarea e spaima sa suprema.

Îsi iubeste, Basescu, neamul? Nu! Dar îl experimenteaza într-o afectivitate investita pentru un profit de sine. Narcisiacul este castrat de iubire. Chiar asta e drama, trauma, ce-l duce spre arhetip. Ins prin excelenta nefericit, presedintele în functie are nevoie de conflicte perpetue, tocmai pentru ca energia colosala pe care o are, si pe care profetul – cazul-limita, abisal, al narcisismului – o transfera în meditatie si-n idealul mistic, un sef de stat cu mandat comensurabil o poate consuma doar în intrigi si scenarii profane. Reforma clasei politice, intrarea în Uniunea Europeana, alegerile anticipate, iata jocurile de context ale unui presedinte eminamente trist.

Nimic nu e mai teribil pe fata pamântului ca insomniile unui narcisiac! Cea mai nefericita fiinta a tranzitiei este Prima Doamna a Tarii. Jurnalul ei intim este cel mai pazit secret de stat. Nu judecati, asadar, un presedinte înainte de a sti cum îsi administreaza noptile lucide. Nu cred sa fie blestem mai mare pe fata pamântului. O stim de la un narcisiac agonal, cu tineretile tulburate de alte ape tulburi si mesianice – Emil Cioran.

Florin Ardelean